Donald Trump analizează o creștere a taxelor vamale pentru importurile de automobile din Uniunea Europeană, urmând să ia o decizie în această lună.

„Trump va critica puțin, dar nu vor exista taxe vamale (suplimentare - n.r.) asupra automobilelor”, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker.

„Nu o va face”, a spus Juncker, într-un interviu acordat cotidianului german Süddeutsche Zeitung, apărut în ediția sa de vineri. „Vorbiți cu un om foarte informat”, a dat asigurări președintele în exercițiu al CE, adresându-i-se jurnalistului care l-a intervievat, transmite Agerpres.

Donald Trump amenință de mult timp că va impune tarife suplimentare importurilor de produse din Europa, apreciind că „practicile comerciale incorecte” ale UE afectează economia americană.

Relațiile dintre UE și SUA s-au deteriorat după ce Trump a decis suprataxarea importurilor de oțel și aluminiu, inclusiv din Europa. Ulterior, președintele american părea că a ajuns la o înțelegere cu Jean Claude Juncker privind negocierea unui amplu tratat comercial, urmând ca cele două părți să nu crească tarifele până la finalul negocierilor.

Dar un verdict recent al Organizației Mondiale a Comerțului, care a constatat că UE a subvenționat ilegal Airbus, i-a determinat pe americani să impună tarife suplimentare pentru aeronave și componente pentru avioane, unele produse alimentare și băuturi alcoolice provenind in Uniunea Europeană.

Acum, SUA ar urma să decidă până la mijlocul lunii noiembrie dacă vor crește sau nu tarifele vamale asupra automobilelor și componentelor auto din UE, după ce Donald Trump a amânat în mai, pentru șase luni, o decizie privind astfel de taxe suplimentare, care i-ar afecta în principal pe constructorii auto germani Volkswagen, BMW sau Daimler.

La 3 noiembrie, secretarul american al comerțului, Wilbur Ross, a lăsat de înțeles că SUA ar putea să nu fie nevoite să impună noi taxe vamale asupra importurilor auto. „Sperăm că negocierile pe care le-am avut cu companii individuale pe subiectul proiectelor lor de investiții vor fi suficient de fructuoase pentru a nu fi necesar de a pune în aplicare” planul de noi taxe, a declarat Ross la Bloomberg Television.

„Am avut discuții foarte bune cu prietenii noștri europeni, japonezi și coreeni, reprezentanții principalelor sectoare ale producției auto”, a subliniat oficialul american.