Demisiile miniștrilor din cabinetul Grindeanu și refuzul acestuia de a demisiona au dus la scăderea monedei naționale, investitorii temându-se de riscul prelungirii unei crize politice. Totuși, declinul nu este de amploare.

În pofida serii agitate pentru conducerea PSD, leul a fost stabil în cursul dimineții de joi pe piața interbancară. Perechea valutară leu-euro a început ziua la un nivel de 4,5775 lei pentru un euro, și câteva ore a fluctuat sub pragul de 4,58 lei pentru euro, și leul a înregistrat chiar și o ușoară apreciere, scrie Economica.net.

Potrivit Reuters, leul se tranzacționase miercuri la un minim al ultimilor patru ani de 4,5805 per euro.

După ce a apărut informația că toți miniștrii cabinetului Grindeanu și-au depus demisia, leul a început să se deprecieze față de moneda europeană, tranzacționându-se în jurul nivelului de 4,59 lei/euro, în timp ce dolarul a ajuns aproape de 4,10 lei.

Nici bursa de la București nu a părut extrem de afectată de criza guvernamentală, acțiunile cele mai tranzacționate fiind în ușoară scădere. În ultima vreme, bursa nu a fost prea sensibilă la evoluțiile politice.