Lira sterlină a coborât până la cel mai mic nivel din ultimii 30 de ani pe fondul victoriei consemnate de tabăra pro-Brexit. Acțiunile au mai recuperat din pierderile de la deschidere.

UPDATE 18:30

Bursa de la București a închis în scădere cu circa 3,5 procente, după ce deschisese cu o pierdere de 6 la sută.

Leul s-a depreciat mai puțin decât alte monede din regiune în urma votului din Marea Britanie.

În schimb, euro și lira sterlină au fost cele mai afectate monede, iar dolarul și alte active considerate sigure, precum aurul, obligațiunile de stat și yenul, au consemnat câștiguri considerabile.

Acțiunile au scăzut peste tot în Europa. Indicele londonez FTSE 100 scădea 2,4 procente, în timp ce indicii piețelor din Paris și Frankfurt coborau cu 6-8%. Bursele din Spania și Italia, precum și acțiunile din sectorul bancar se pregăteau pentru cele mai mari scăderi dintr-o singură zi, comentează Reuters.

Și acțiunile americane au coborât abrupt în primele minute de tranzacționare, dar au recuperat parte din pierderi ulterior. Principalii indici ai burselor din SUA erau în coborâre cu aproape 2 procente.

+++

Vineri dimineață, la ora 9.30, pe piața interbancară, euro se tranzacționa în jurul valorii de 4,54-4,543 lei, cu peste doi bani față de cotația oficială anunțată joi de BNR, în timp ce dolarul american se tranzacționa la 4,1-4,13 lei, cu 16 bani peste cotația oficială de joi.

La închiderea sesiunii interbancare de joi, euro se tranzacționa la 4,52 lei.

+++

Principalul indice al Bursei de la Londra, FTSE 100, a deschis ședința de vineri în scădere cu 8%.

Cele mai afectate au fost acțiunile băncilor, titlurile Royal Bank of Scotland (RBS), Barclays și Lloyds Banking Group înregistrând scăderi de aproape 30%.

+++

BET, principalul indice a Bursei de la București, a înregistrat o pierdere de 6%, scăderea fiind în ton cu cea de pe bursele internaționale.

Petrom, cea mai mare companie de la bursă, avea la deschidere un minus de 7%, iar Banca Transilvania, cea mai tranzacționată acțiune, avea un minus de 7,42%.

SIF-urile au un minus de 5,6%, SIF 3 înregistrând cea mai mare piedere, de 6,45%.

+++

Investitorii consideră că ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va afecta investițiile, dar și rolul Londrei de capitală a finanțelor mondiale, în timp ce incertitudinile privind situația politică de după referendum vor avea un impact semnificativ asupra celei de-a cincea economii a lumii.

Lira a atins 1,3387 dolari, cel mai redus nivel din 1985 încoace, după ce a pierdut mai mult de procente față de joi seară, când traderii anticipau o victorie a celor care votează pentru rămânerea în UE.

Nici euro nu a scăpat neatins de votul britanic, moneda europeană pierzând circa 4 procente în fața dolarului. Dolarul, precum și alte active considerate sigure precum aurul sau yenul japonez au crescut substanțial.

Piețele europene de acțiuni erau așteptate să deschidă în scădere cu 6-7,5 procente, iar bursele asiatice au înregistrat, de asemenea, scăderi importante.