Un număr de 14 alimente au, începând de marți, un adaos comercial plafonat, conform unei OUG pe care Guvernul Ciolacu a adoptat-o la finele lunii iunie.

Astfel, începând de marți, pentru o perioadă de 3 luni, cotele de adaos comercial pentru 14 grupe de produse alimentare se vor limita astfel:

- maximum 20% la procesator, aplicată față de costul de producție al produsului, calculat potrivit reglementărilor contabile în vigoare, în care sunt incluse cheltuielile directe și indirecte;

- maximum 5% practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul de distribuitori pe lanț și aplicată față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile operaționale;

- maximum 20% la comerciant, la vânzarea cu amănuntul și cash&carry, aplicată față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și risturnele, prevăzute în art.3 pct. 6 din Legea nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanțului de aprovizionare agricol și alimentar.

Lista alimentelor care vor beneficia de prevederile acestui act normativ, discutată și agreată cu toate părțile implicate în producția și comerțul cu alimente cuprinde:

-  pâine albă simplă 300 - 500 grame, fără specialități;

-  lapte de vacă proaspăt 1.5% grăsime,1l;

-  brânză telemea de vacă vrac;

-  iaurt simplu din lapte de vacă, grăsime 3.5%, max. 200 gr.;

-  făină albă de grâu ”000” 1 kg;

-  mălai 1 kg;

- ouă găină calibru M 10 buc.;

- ulei de floarea soarelui 1 l;

- carne proaspătă pui: pui întreg, tacâmuri de pui, pulpe pui întregi cu os, aripioare de pui;

- carne proaspătă de porc: carne de lucru, pulpă de porc cu os și fără os, spată porc;

- legume proaspete vrac: roșii (tomate), castraveți, ceapă galbenă, fasole uscată, morcovi, ardei gras, ardei capia;

- fructe proaspete vrac: mere roșii și mere golden, prune, pepene roșu, struguri de masă;

- cartofi proaspeți albi vrac;

- zahăr alb tos 1 kg.

Propunerile actului normativ au fost discutate de Guvern cu reprezentanții Asociației Marilor Rețele Comerciale din România și cei ai federațiilor reprezentative din domeniul procesării produselor alimentare.

Măsurile se aplică pe o perioadă de trei luni. Dacă prețurile vor scădea cu adevărat, atunci măsura ar mai putea fi prelungită cu încă trei luni.

Consiliul Concurenței a demarat o amplă acțiune pentru a vedea măsura în care companiile au aplicat prevederile OUG privind combaterea creșterii prețurilor la unele produse agricole și alimentare și va face o analiză comparativă a prețurilor la raft actuale față de cele de dinaintea emiterii ordonanței, a declarat, pentru Agerpres, președintele autorității pentru Concurență, Bogdan Chirițoiu.

"Am demarat o amplă acțiune pentru a vedea în ce măsură companiile au aplicat prevederile ordonanței de urgență care instituie unele măsuri cu caracter temporar pentru combaterea creșterii excesive a prețurilor la unele produse agricole și alimentare. Pe baza informațiilor primite de la companii și a datelor pe care le-am strâns până acum cu ajutorul platformei Monitorul Prețurilor, vom face o analiză comparativă a prețurilor la raft actuale față de cele de dinaintea emiterii ordonanței. Cred că la sfârșitul acestei săptămâni vom avea primele rezultate", a explicat Chirițoiu.

El a subliniat că acțiunea de monitorizare va continua și Consiliul Concurenței va colabora cu Ministerul Agriculturii și Agenția Națională de Administrare Fiscală și, în funcție de rezultatele obținute, vor fi discuții cu reprezentanții Guvernului, pentru a vedea ce măsuri se impun.

Nerespectarea prevederilor constituie contravenție, dacă nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să constituie infracțiune și se sancționează cu amendă de la 100.000 lei la 2.000.000 lei.