Statele Unite au impus sancțiuni majore împotriva principalelor companii petroliere rusești Rosneft și LukOil în data de 22 octombrie 2025, ca răspuns la refuzul Kremlinului de a negocia încetarea războiului din Ucraina.​

Acestea prevăd înghețarea tuturor activelor Rosneft și LukOil din SUA și a zeci de subsidiare ale acestora. De asemenea persoanele fizice și companiile americane nu au voie să facă tranzacții sau afaceri cu Rosneft, LukOil și filialele lor.​ De asemenea toate contractele și activitățile externe trebuie finalizate sau întrerupte în maximum o lună de la intrarea în vigoare a sancțiunilor (teoretic 21 noiembrie 2025), existând riscul unor amenzi sau excluderi de pe piețele occidentale a celor care continua afacerile cu cele doua companii rusești.​ Sancțiunile acoperă inclusiv interdicții de colaborare pe zona oricărui tip de transport, inclusiv cel maritim, în asigurările de marfă și a tuturor serviciilor portuare. ​

Statele Unite aplică și sancțiuni secundare tururor instituțiilor financiare sau firmelor internaționale care derulează tranzacții semnificative cu companiile nominalizate si filialele acestora, ajungându-se până la excluderea lor din sistemul financiar american.​

Multe state aliate și parteneri ai SUA, inclusiv UE și Regatul Unit, iau în considerare adoptarea unor sancțiuni similare.​

Restricțiile urmăresc să blocheze jumătate din exporturile de petrol ale Rusiei către piețele globale, afectând direct bugetul de război rusesc.​ Rosneft și LukOil realizează împreună peste 50% din producția de petrol a Rusiei și sunt responsabile pentru circa 3 milioane de barili/zi exportați.​

Citiți continuarea pe PressHUB.