Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a anunțat, la Antena 3, că pregătește noi vouchere sociale pentru anumite categorii de români.

”Aici avem două tipuri de vouchere. Este voucherul pentru condițiile de locuire, de reparare a locuințelor, de 4000 lei/voucher. Și avem și voucherul pentru echipamentele electrocasnice. Aici discutăm de cele trei electrocasnice esențiale, precum aragazul, mașina de spălat și frigiderul, pe care încercăm să le acordăm pentru a asigura integrarea socială a beneficiarilor. Și acestea vor fi în valoare tot de 4000 de lei. Dar aici aș vrea să subliniez că cele 220.000 de familii care vor fi beneficiare ale acestor vouchere nu vor avea un standard predefinit și atunci încercăm prin anchetele sociale și prin faptul că în fiecare centru comunicat care va funcționa pe lângă autoritățile locale, să finanțăm cheltuielile de personal pentru asistentul social, medical și cel educațional", a anunțat, luni, ministrul Boloș.

Potrivit lui, cei trei experți vor face ancheta socială astfel încât fiecărei familii să i se poată defini profilul de nevoi sociale.

"De exemplu are nevoie de întreținerea locuinței și de schimbarea echipamentelor electrocasnice. De ce este nevoie de acest lucru? Ca să asigurăm o cât mai bună utilizarea acestor bani, să nu fixăm un standard de la București și după să nu se potrivească pe profilul nevoilor pe care beneficiarii le au”, a explicat ministrul.

Marcel Boloș a anunțat și un pachet de ajutoare pentru persoanele vârstnice. 

”Acest pachet de servicii sociale pentru persoanele vârstnice îl anunțăm acum, în premieră, și cuprinde atât serviciile sociale la domiciliu, inclusiv dacă persoanele vârstnice locuiesc într-o locuință socială în care este proprietatea primăriei, atunci se alocă banii inclusiv pentru repararea acestor locuințe.  De servicii de îngrijire la domiciliu, servicii medicale, inclusiv servicii de catering dacă nu au din ce trăi și nu realizează veniturile corespunzătoare.  

Aceștia vor beneficia și de aceste beneficii de masă caldă. Acestea vor fi suportate de către cantinele sociale ale primăriilor sau pur și simplu servicii de catering simple pe care noi le suportăm, inclusiv dăm pentru primării, echipamentele de transport, mașinile de transport, care sunt adaptate pentru astfel de servicii.  Este o premieră pentru țara noastră acest tip de servicii pentru persoanele vârstnice și încercăm prin aceasta să oferim un pachet de servicii sociale integrat. Nu am stabilit deocamdată cuantumul care va fi pentru fiecare beneficiar în parte, însă este important de reținut că avem un buget de 150 de milioane de euro și încercăm din acești bani, aceste tipuri de servicii să fie țintite pe nevoia persoanei vârstnice, astfel încât la domiciliu să poată avea asigurate toate aceste servicii pentru o înlocuire adecvată și o integrare socială adecvată” a mai declarat acesta.