Ministrul energiei, Anton Anton, și-a propus o eficientizare a sectorului energetic și promite că mult-așteptata strategie va fi finalizată în acest an, dar nu cunoaște exact de ce investiții este nevoie și dacă prețul energiei este corect.

Într-un interviu acordat agenției de presă Agerpres, Anton Anton a spus că principala sa prioritate este creșterea eficienței sistemului energetic.

„Problemele pe care le avem în sectorul energetic sunt niște probleme de eficientizare a întregului sistem. Deci eu astăzi am un sistem energetic frumos, o țară bogată, pe care Dumnezeu a binecuvântat-o. Uitați-vă și pe chestia asta cu mixul energetic (ministrul are calculatorul deschis pe site-ul Transelectrica, la starea sistemului energetic în timp real - n.r.), am hidro, am cărbune, am hidrocarburi, am gaze, am biomasă, vânt, bate vântul de ne-ndoaie acum, producem foarte mult din vânt”, spune ministrul în interviul citat.

„Problema pe care o am este ca acest mix să funcționeze bine și eficient. Că nu-i totuna să am o centrală care merge prost și care sigur că produce și alta care merge bine. Eficient înseamnă turbine mai bune, construcții hidrotehnice mai sigure, eficient și sigur, da?”.

Anton Anton a amintit că România a investit foarte mult în termocentrale, pentru a respecta condițiile de mediu impuse de Uniunea Europeană, dar și că sunt hidrocentrale cu turbine vechi de zeci de ani, care au nevoie de modernizare.

„Noi, la energie, ne ocupăm de două lucruri extreme. Între ele sunt mai multe lucruri, dar noi ne ocupăm de producția de energie, pe de o parte, și de eficiență energetică, pe partea cealaltă. Dacă eu produc energie mai puțin eficient, crezi că e bine? Eu cred că nu e bine. Eficiența energetică trebuie să fie și o preocupare constantă a producției”, a spus ministrul.

Anton a declarat că în acest an ministerul va finaliza strategia energetică, la care se lucrează de foarte mulți ani, iar aceasta nu va elimina cărbunele din mixul energetic.

Ministrul spune că România a investit un miliard de euro în retehnologizarea termocentralelor, care sunt acum conforme cu cerințele de mediu, dar care nu corespund cerințelor pe care Comisia Europeană vrea să le impună pentru anii viitori. Ce urmează? „Mai băgăm niște bani ... Cam vreo sută de milioane, cam așa”.

„Eu nu mă duc la Comisia Europeană să cer derogări. Eu mă duc și spun: ăsta e planul meu și asta pot eu să fac, asta nu înseamnă derogare, asta înseamnă că mă duc cu niște studii, documentat și spun asta pot să fac. Pe mine mă deranjează că toată lumea are senzația că mergem la Comisia Europeană și ne rugăm de ei. Nu, nu! Suntem membri în Uniunea Europeană cu aceleași drepturi pe care le are toată lumea și membri raționali și, cum să vă spun, responsabili. Nu suntem așa, acolo, de formă și de umplutură”.

Astfel, Anton Anton a reiterat că România nu va mai închide nicio termocentrală și nicio mină, și că ministerul este în discuții foarte avansate cu investitori pentru copnstrucția a încă două reactoare la centrala nucleară de la Cernavodă.

„Discuțiile astea continuă. Alaltăieri au fost pe-aci. M-am întâlnit... i-am văzut în lift. Deci discuțiile astea sunt niște discuții continue, la care ministerul și-a manifestat disponibilitatea și discuțiile cu investitorii nu sunt niște chestii simple și nu sunt niște chestii la care hai, gata, ne-am așezat, am semnat și la revedere, nu e așa”, a spus Anton Anton despre negocierile cu investitorii interesați de investiția la Cernavodă.

În plus, ministrul a vorbit de retehnologizarea reactoarelor operaționale, dar nu știe de câți bani este nevoie pentru acestea. „Părerea mea este că avem bani. Da. Dacă ne gospodărim cumsecade. Avem bani să facem toate lucrurile, dacă stabilim niște priorități. Eu am niște priorități, iar retubarea reactorului 1 este una dintre cele mai importante priorități pe care le am. Nu știu dacă e chiar prima, dar este o prioritate extrem de importantă pentru mixul de energie despre care v-am vorbit”.

Anton nu a vrut să spună dacă prețul energiei plătit de consumatorii finali este cel corect la ora actuală, spunând că nu ministrul este cel care stabilește prețul energiei? „Nu știu dacă este cel corect. După părerea mea, ca și consumator, îmi doresc să fie prețul cât mai mic. Ca să fie prețul cât mai mic, ministerul trebuie să facă ce v-am spus și mai devreme, să eficientizeze producția de energie”.