Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat marți seară la Digi24 că se ferește să mai facă anunțuri pe seama Magistralei M5 de metrou din Drumul Taberei și acuză companiile care lucrează că și-au asumat un termen, dar nu l-au respectat.

"Eu mă feresc să mai fac anunțuri pe seama Magistralei M5, din Drumul Taberei. În momentul când am preluat mandatul l-am considerat unul dintre cele mai importante proiecte de investiții din București. Preocupat fiind ca acest obiectiv să fie finalizat cât mai repede, după câteva săptămâni de analiză cu toate companiile implicate în cele trei contracte – de structură, finisaje și semnalizări – au ajuns la concluzia că 30 iunie este termenul pe care și-l pot asuma cu managementul companiei Metrorex. L-au asumat și nu l-au respectat”, a spus Bode.

Ministrul a spus că cele trei companii au venit „cu tot felul de explicații, două dintre ele plauzibile”.

"Promitacii din noiembrie 2019 s-au transformat în explitaci. Explicau cum nu se poate, atunci (la vizita din 22 iunie, n.red.) au spus două lucruri: la centrala de ventilație de la Piața Moghioroș, una din cele șase centrale de pe magistrală, când au început lucrările au apărut probleme cu apele din infiltrații. Mi-au explicat că, dacă măresc ritmul, riscă să compromită și mai mult termenul de finalizare. Mai mult, am avut neșansa ca doi angajați care lucrau la respectiva centrală să fie depistați cu coronavirus și 64-65 de angajați au fost trimiși în izolare, două săptămâni”, a completat el.

Ministrul a mai spus că a avut „neplăcuta surpriză” ca din cei 25 de membri ai comisiei de recepție să lipsească reprezentantul Primăriei Capitalei.

„Chiar nu vreau să politizez absolut deloc această investiție”, a subliniat el.

"Evident că putem (să facem investiția – n.red.), n-o să așteptăm noi după reprezentantul Primăriei. Eu am tratat această investiție ca pentru toți bucureștenii, nu ca pentru un partid politic sau altul. (...) Specialiștii spun că, în luna septembrie, noi putem să finalizăm toate aceste teste și în luna septembrie să avem posibilitatea să circulăm cu trenul pe cele 10 stații de pe Magistrala M5”, a afirmat ministrul Transporturilor.