Uniunea Europeană introduce contramăsuri la creșterea tarifelor vamale anunțate de președintele american Donald Trump.

Comisia Europeană a propus tarife vamale de 25% la importurile de oţel, aluminiu, produse agricole, îmbrăcăminte, încălţăminte şi anumite bunuri industriale din SUA, potrivit unui document consultat de Bloomberg, după ce Donald Trump a anunțat impunerea unei taxe de 25% la importurile de oţel şi de 10% la aluminiul importat, scrie Agerpres.

Lista produselor care vor fi tarifate suplimentar în UE include produse de machiaj, iahturi, motociclete, bourbon, orez, merişoare şi suc de portocale.

Valoarea totală a importurilor care vor fi afectate de noile tarife se ridică la 2,8 miliarde de euro (3,46 miliarde de dolari), au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Comisia Europeană a apreciat recent că planul preşedintelui Trump reprezintă o intervenţie flagrantă echivalentă cu protecţionismul. Orice ripostă a UE va fi în conformitate cu reglementările Organizaţiei Mondială a Comerţului (OMC). Bruxelles-ul se va alătura altor state şi va contesta decizia SUA la OMC, căutând, totodată, şi măsuri de protecţie, a precizat forul comunitar.

Donald Trump a avut vineri un ton provocator, declarând că războaiele comerciale sunt bune şi sunt uşor de câştigat, după ce planul său de a impune tarife la importurile de oţel şi aluminiu a provocat critici în întreaga lume şi a dus la scăderea pieţelor bursiere globale.