Președintele Nicușor Dan a ajuns sâmbătă la Praid, unde Salina a fost grav afectată de inundații. Zeci de localnici l-au întâmpinat cu nemulțumiri, în timp ce autoritățile anunță măsuri de urgență și sprijin internațional, informează Agerpres.

Președintele României, Nicușor Dan, a sosit sâmbătă dimineață la Salina Praid, în județul Harghita, epicentrul unei crize provocate de ploile abundente care au dus la creșterea bruscă a debitului pârâului Corund și la inundarea completă a galeriei miniere. Șeful statului a participat la o ședință operativă cu reprezentanții autorităților locale și centrale, fără a face inițial declarații publice. 

La fața locului s-au strâns câteva sute de localnici care au cerut explicații și soluții urgente. Mulți dintre ei au acuzat autoritățile că au ignorat ani de zile infiltrațiile din subteran, deși se știa că sistemul de protecție este vulnerabil. Tensiunile au fost amplificate de faptul că, potrivit directorului Salrom, Constantin Dan Dobrea, digul construit recent în subteran a cedat sub presiunea apei, compromițând complet sectorul minier Telegdy, inclusiv stocurile de sare și utilajele.

Dincolo de pierderile materiale, impactul emoțional a fost major: minerii au ieșit plângând din mină, iar comunitatea locală e marcată de incertitudine și frustrare.

În cadrul ședinței, ministrul interimar al Economiei, Bogdan Ivan, a anunțat că va fi emisă o hotărâre de Guvern pentru o investiție de urgență de 300 de milioane de lei. Aceasta vizează atât intervenții imediate, cât și soluții pe termen lung pentru stabilizarea salinei.

La reuniune au participat și ministrul interimar al Finanțelor, Tanczos Barna, precum și liderul UDMR, Kelemen Hunor. Premierul interimar Cătălin Predoiu a decis, la rândul său, formarea unui grup de lucru interministerial care va evalua daunele și va coordona măsurile necesare pentru refacerea obiectivului.

Pe plan internațional, Asociația Europeană a Producătorilor de Sare și-a exprimat solidaritatea și a anunțat trimiterea de pompe de mare capacitate, echipamente și experți pentru extragerea apei și analizarea salinității. În paralel, experți de la Universitatea Babeș-Bolyai și din străinătate vor ajunge la Praid pentru a evalua situația.

Potrivit Salrom, accesul în mină rămâne extrem de periculos, fiind permis doar salvatorilor minieri, care au constatat o salinitate de 160 g/litru – o concentrație care complică suplimentar eforturile de pompare și deversare.

În zilele următoare, la Praid este așteptat și președintele Ungariei, Tamas Sulyok, care a anunțat că va veni cu sprijin umanitar prin intermediul Organizației de ajutor ecumenic din țara sa.