Primarul general al Bucureștiului, Nicușor Dan, susține că trenul metropolitan, care ar urma să fie finanțat din PNNR, este "cel mai mare proiect pentru cea mai mare problemă a Capitalei".

Primarul afirmă într-o postare pe Facebook faptul că proiectul va avea o contribuție importantă la rezolvarea chestiunii traficului în București.

Dan mai scrie că, pentru realizarea trenului metropolitan pe infrastructura existentă a CFR, a propus finanțarea prin PNRR a 9 proiecte complementare, 8 dintre ele dedicate modernizării celor 8 linii de cale ferată și unul dedicat achiziției de trenuri. Lucrările de modernizare a căilor ferate includ reparații capitale ale șinelor, reabilitarea stațiilor existente și construirea de noi stații, modernizarea trecerilor la nivel, pasaje rutiere, electrificarea liniilor, iar în privința mijloacelor de transport avem în vedere achiziția a 50 de trenuri electrice.

Primarul promite că Bucureștiul va avea în final 8 tronsoane de cale ferată modernă în jurul Capitalei: Gara Obor – Chiajna – Gara de Vest (primul tronson), Gara de Nord / Basarab – Gara de Vest – Progresul (al doilea tronson), Gara de Vest – Stația Vasile Milea (al treilea tronson), Gara de Nord – Chitila – Scroviștea (al patrulea tronson), Gara Obor – Brănești – Islaz (al cincilea tronson), Gara de Nord – Chiajna – Grădinari (al șaselea tronson), Gara de Nord – Mogoșoaia – Grădiștea (al șaptelea tronson) și Gara de Nord – Săbăreni (al optulea tronson).

Valoarea totală a acestor 9 proiecte este de circa 530 de milioane de euro, iar în realizarea trenului metropolitan Primăria Capitalei va colabora cu Ministerul Transporturilor, cu Consiliul Județean Ilfov și cu primăriile mai multor localități învecinate Capitalei.

"E o investiție de mare anvergură, care va avea un impact pozitiv atât asupra mobilității în București și Ilfov, cât și asupra calității mediului", a mai scris edilul.