Numele lui Ion Țiriac dispare din titulatura UniCredit
UniCredit Țiriac Bank și-a schimbat începând de marți, 18 august, denumirea în UniCredit Bank, după ce, în luna iunie, UniCredit Bank Austria și-a majorat deținerea la banca românească la peste 95%.
Mai exact, UniCredit Bank Austria AG a cumpărat acțiunile reprezentând 45% din UniCredit Țiriac Bank S.A. deținute de Țiriac Holdings Ltd., majorându-și capitalul deținut în cadrul UniCredit Țiriac Bank S.A. de la 50,6% la 95,6%.
Procesul de rebranding va continua prin schimbarea identității vizuale a băncii (denumire și logo) în contracte și comunicarea comercială cu clienții, partenerii, autoritățile și a semnalisticii în întreaga rețea de unități teritoriale, precum și înlocuirea instrumentelor de plată (carduri, token-uri) care poartă vechea denumire.
Schimbările care vor avea loc în cadrul procesului de rebranding nu implică modificarea produselor băncii și nici a contractelor cu clienții, iar înlocuirea denumirii la instrumentele de plată se va realiza treptat, fără costuri suplimentare pentru clienți.
Banca va derula și o campanie de comunicare externă care va susține implementarea noii denumiri - UniCredit Bank.
La nivel național, banca este prezentă prin intermediul unei rețele de peste 180 de unități teritoriale și a unei echipe de aproximativ 3.350 de angajați.