În afară de Norvegia, Azerbaidjanul este printre cele mai plauzibile surse pentru creșterea importurilor europene de gaze naturale, în viitorul apropiat. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că, pe 25 aprilie, președintele azer Ilham Aliyev a participat la semnarea unui Memorandum de Înțelegere (MoU) de către Compania Petrolieră de Stat a Azerbaidjanului (SOCAR) și operatorii sistemului de transport (TSO) din Bulgaria, Ungaria, România și Slovacia, scrie Aze Media.

Noul Memorandum de înțelegere urmează semnării, între Azerbaidjan și Uniunea Europeană, a unui alt Memorandum de înțelegere, în iulie anul trecut, privind dublarea importurilor de gaze naturale din Azerbaidjan la cel puțin 20 de miliarde de metri cubi pe an (bcm/an) până în 2027.

Această inițiativă comună a SOCAR și a companiilor energetice din celelalte țări în cauză, le-ar oferi acestora o capacitate suplimentară de transport a gazelor naturale de până la 9,5 miliarde mc/an.

În 2021, Azerbaidjanul a livrat către UE 8,2 miliarde de metri cubi de gaz (din exporturile totale de 19 miliarde de metri cubi), o cifră care a crescut cu aproape jumătate, până la aproape 12,5 miliarde de metri cubi (din exporturile totale de 24 de miliarde de metri cubi) în 2022.

Este de așteptat ca cifrele pentru 2023 să fie cel puțin la fel de mari și, conform noului Memorandum de înțelegere, livrările ar trebui să crească până la 20 de miliarde de metri cubi/an către Europa, până în 2027, pentru a corespunde cifrei prezentate în Memorandumul de înțelegere de anul trecut.

Noul Memorandum de înțelegere privind furnizarea de gaze urmărește, de asemenea, să folosească conducta Trans-Balcanică (TBP) în „flux invers” de la sud la nord ca principală conductă pentru livrările de gaze către țările în cauză, acum când Gazprom din Rusia a încetat să mai utilizeze conducta.

Acordul reprezintă un pas în plus către diversificarea surselor și rutelor de aprovizionare cu energie în Europa Centrală și de Est, reducând vulnerabilitatea țărilor în cauză în fața întreruperilor în aprovizionare și a fluctuațiilor prețurilor.

TBP trece de la Istanbul prin Bulgaria și România, înainte de a se conecta cu o conductă ucraineană la Orlovka, la aproximativ 280 de kilometri (km) vest de portul Odesa, la Marea Neagră. Include, de asemenea, o rută internă în Bulgaria, înainte ca aceasta să se încheie în capitala Sofia. Capacitatea sa maximă estimată este de 27 de miliarde de metri cubi/an, dar în urma inaugurării conductei TurkStream de sub Marea Neagră, din Rusia până în Turcia, în 2020, volumul de tranzit al TBP de la nord la sud a scăzut până la 1-2 miliarde de metri cubi/an.

În contextul acestei extinderi continue în rețeaua de distribuție a gazelor din regiune, președintele Aliyev a declarat, de asemenea, că Azerbaidjanul este pregătit pentru investiții semnificative în infrastructura și rețeaua de distribuție a Albaniei.

În prezent, Albania nu folosește gaz; cu toate acestea, este planificată dublarea capacității TAP, o componentă a SGC care traversează Albania din Grecia până în Italia, pe sub Marea Adriatică, în următorii câțiva ani, de la 10 bcm/an la 20 bcm/an. Albania ar putea prelua gaz din SGC pentru uz casnic înainte de a intra în conducta submarină.

Noile surse ale acestui gaz azer, până în 2027, vor fi probabil:

(1) mai multă producție din zăcământul offshore Shah Deniz și, eventual, producție suplimentară din faza a treia de dezvoltare;

(2) zăcământul offshore Absheron, care în prima fază va produce 1,5 miliarde de metri cubi/an, deși Azerbaidjanul nu a decis încă dacă acest volum va merge pe piața internă sau pe piața internațională;

(3) așa-numitul „gaz de adâncime” din zăcământul Azeri-Chirag-Gunashli, un câmp enorm cu aproximativ 300 de miliarde de metri cubi de gaz, la care SOCAR lucrează deja activ cu BP;

(4) eventual zăcămintele offshore Umid și Babek, pe care compania SOCAR le-a dezvoltat parțial singură și pentru care caută parteneri internaționali;

(5) zăcământul petrolier offshore Karabakh, care este, de asemenea, o sursă de gaz.Eficiența sporită a rețelei interne de distribuție a gazelor din Azerbaidjan va reduce, de asemenea, pierderile în transport, lăsând cantități mai mari disponibile pentru export.

În cele din urmă, Azerbaidjanul intenționează să producă, până în 2027, până la 5 miliarde de metri cubi/an, prin tehnologii regenerabile pentru uz casnic, eliberând pentru export o cantitate echivalentă de gaz care este utilizat în prezent pentru producerea de energie electrică domestică.

În cele din urmă, este de remarcat cablul de transmisie a energiei electrice de 1.195 km din Caucazul de Sud către Europa, anunțat la sfârșitul anului trecut, inițial cu o capacitate de 1 gigawatt (GW). Este de interes să se estimeze cantitatea de gaz natural echivalent pentru această generare și transport de energie. La o sarcină de 1 GW, cablul ar transmite 8,76 terawatt-oră pe an (TWh/an) dacă ar funcționa la eficiență maximă fără întrerupere. Cu toate acestea, acest lucru nu se întâmplă niciodată în realitate.

În cazul transportului submarin pe distanțe lungi de la energia electrică generată de vânt, un factor de sarcină de aproximativ 0,55 ar fi o primă estimare bună, în special având în vedere intermitența energiei eoliene și limitele inerente stocării.

Un astfel de cablu electric submarin pe distanțe lungi și-ar pierde aproximativ 7% din capacitate în procesul de transport. În plus, nici centralele electrice pe gaz nu funcționează cu o eficiență absolută: de obicei, eficiența lor este de aproximativ 60 la sută.

În consecință, făcând toate calculele cu toate conversiile adecvate și necesare, constatăm că o cantitate realistă de gaz natural echivalent la cablul de transport electric este de 2,4 bcm/an. Pentru aceasta, UE și-a declarat disponibilitatea de a investi nu mai puțin de 2,2 miliarde de dolari.

De atunci, s-a anunțat că poate fi implementat cablul cu transmisie de trei până la patru ori mai mare decât era planificat inițial. Costurile ar crește în mod corespunzător, deși ar exista anumite economii. Dacă presupunem că ar fi vorba de un cablu de 3,5 GW și costul ar fi de 2,75 ori mai mare decât estimarea inițială, atunci calculul costului cablului va fi de 6,1 miliarde USD pentru echivalentul a 8,4 bcm/an de gaze naturale.

Spre comparație, conducta TANAP, când a fost construită inițial, a costat 8 miliarde USD (în scădere față de estimarea inițială de 10-11 miliarde USD) pentru transportul a 16 miliarde de metri cubi/an de gaze naturale. Actualizarea de la 16 la 32 bcm/an este de așteptat să coste doar 4 miliarde USD; astfel, TANAP ar costa în cele din urmă 12 miliarde USD (de două ori mai puțin față de costul cablului electric submarin pe distanțe lungi) pentru 31 bcm/an (de patru mai puțin față de echivalentul generării de electricitate pe gaz natural).

Această cifră nu include îmbunătățirile de infrastructură (care sunt deja în curs) pentru alte segmente ale SGP sau dezvoltarea suplimentară a resurselor, dar oferă o estimare comparativă la prima vedere a acordurilor implicate.Impactul geo-economic al acestor acorduri europene cu Azerbaidjanul va produce efecte semnificative și ample pe termen mediu și lung.

Primul și unul imediat va fi îmbunătățirea cooperării regionale, inclusiv schimbul de expertiză.

Al doilea va implica scăderea dependenței Europei de Sud-Est de gazele provenite din Rusia, ceea ce este deosebit de semnificativ pentru țări precum Bulgaria (și Slovacia), care până acum au fost puternic dependente de Gazprom.

Noul aranjament va atenua astfel riscul de întrerupere a aprovizionării și de manipulare a prețurilor, și va stimula o concurență mai mare între furnizori.

În al treilea rând este extinderea Coridorului Sudic al gazelor (SGC) și extinderea rețelei sale, ceea ce va încuraja investiții suplimentare în proiecte de infrastructură aferente, cum ar fi extinderea instalațiilor de stocare a gazelor și conductelor de interconexiune.

În al patrulea rând este sprijinul general și specific al Memorandumului de înțelegere pentru ansamblul obiectivelor politicii energetice ale UE: obiectivele deja menționate de diversificare, integrare pe piață și concurență.

Un al cincilea efect semnificativ și pe termen mai lung al memorandumului de înțelegere va fi creșterea potențialului de dezvoltare și producție în continuare a proiectelor de gaze din zăcămintele existente în offshore ale Azerbaidjanului, stimulând creșterea economică și prosperitatea națională și regională.

Pentru a rezuma, toate aceste tranzacții vor duce la o rețea energetică mai robustă și mai rezistentă, în beneficiul stabilității geopolitice regionale nu doar pentru Caucazul de Sud, ci și pentru Europa de Sud-Est.

Sursa: RADOR