OMV Petrom a înregistrat în 2022 un profit net de 10,3 miliarde lei, cu 260% mai mare comparativ cu cel din anul anterior, conform rezultatelor financiare neauditate transmise joi BVB. Profituri record au anunțat și companiile Shell și ExxonMobil.

"Profitul net a fost de 10 miliarde de lei, în timp ce contribuția la bugetul de stat, prin taxe și dividende, a atins un nivel record de 20 miliarde de lei. Creșterea taxelor a fost determinată, în principal, de impozitele și contribuțiile specifice industriei, totalizând peste 7 miliarde de lei. Vom continua să urmărim obiectivele Strategiei 2030, care are în vedere susținerea tranziției energetice din România, oferind pieței soluții de energie noi și curate", a declarat Christina Verchere, directorul general al OMV Petrom, potrivit Agerpres.

Ea a subliniat că pentru 2023 investițiile aproape se dublează, la 6 miliarde lei, echivalând cu aproximativ 60% din profitul net din 2022, iar Neptun Deep se află în centrul strategiei companiei "și ne vom concentra să aducem proiectul mai aproape de decizia finală de investiție, planificată pentru jumătatea anului 2023".

În 2021, OMV Petrom a raportat un profit net de 2,8 miliarde de lei.

Este de așteptat ca, în baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului trecut, OMV Petrom să nu intre în scopul contribuției de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având mai puțin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite.

"În baza rezultatelor financiare preliminare aferente anului 2022 ale OMV Petrom și a prevederilor acestei ordonanțe de urgență, se așteaptă ca OMV Petrom să nu intre în scopul acestei contribuții de solidaritate pentru anul fiscal 2022, având mai puțin de 75% din cifra de afaceri în sectoarele definite: extracția țițeiului, extracția gazelor naturale, extracția huilei și fabricarea produselor obținute din rafinarea petrolului. În 2022, OMV Petrom a contribuit deja prin plata redevențelor, taxelor suplimentare și a altor contribuții specifice industriei cu aproximativ 7,3 miliarde lei, pe lângă impozitul pe profit de 2,2 miliarde lei. În total, taxele specifice industriei au crescut de circa 4 ori comparativ cu 2021", se menționează în raport.