Acordul comercial UE-Vietnam, considerat de Bruxelles "cel mai modern și ambițios acord încheiat vreodată între UE și o țară în curs de dezvoltare”, a primit miercuri sprijinul Parlamentului European.

Eurodeputații au aprobat acordul de liber schimb cu 401 voturi "pentru", 192 voturi "împotrivă" și 40 abțineri.

"Cel mai modern, cuprinzător și ambițios acord încheiat vreodată între UE și o țară în curs de dezvoltare” va contribui la stabilirea unor standarde înalte în regiune și ar putea pregăti terenul pentru un viitor acord comercial și de investiții interregional, conform rezoluției ce însoțește acordul, adoptată cu 416 voturi "pentru", 187 "împotrivă" și 44 abțineri.

Acordul este "un semnal puternic în favoarea comerțului liber, echitabil și reciproc, în vremuri de tendințe protecționiste tot mai mari și de punere serioasă sub semnul întrebării a comerțului multilateral bazat pe norme”, au subliniat eurodeputații.

Acordul va elimina practic toate tarifele dintre Vietnam și UE pe parcursul a zece ani, incluzând cele pentru principalele produse de export europene precum echipamente, autoturisme și produce chimice.

De asemenea, Acordul se aplică unor servicii, precum cele bancare, sau de transport maritim și poștal, unde companiile europene vor beneficia de un acces îmbunătățit. Companiile vor avea în plus posibilitatea de a participa la licitații publice lansate de către guvernul vietnamez și de către un număr de municipalități, inclusiv orașul Hanoi.

Acordul protejează 169 de produse europene emblematice.

În plus, documentul este un instrument de încurajare a protecției mediului și de susținere a progresului social în Vietnam, inclusiv în ceea ce privește drepturile muncii.

Prin intermediul acordului, Vietnamul se angajează să aplice Acordul de la Paris.

Totodată, Vietnamul s-a angajat să ratifice două proiecte de lege așa cum a solicitat Parlamentul, unul privind abolirea muncii forțate, celălalt privind libertatea de asociere, până în 2020 și, respectiv, în 2023.Acordul comercial poate fi suspendat dacă există încălcări ale drepturilor omului.