Recep Tayyip Erdoğan a primit favorabil propunerea lui Vladimir Putin de a crea în Turcia un hub pentru gazul rusesc. Ankara caută de asemenea să se impună ca intermediar între zăcămintele din Orientul Mijlociu și piața europeană, scrie Les Echos.

Președintele turc nu a ezitat mai mult de 2 de ore înainte de a angaja Turcia într-un nou proiect de gaz cu Rusia. Săptămâna trecută, Moscova propunea Ankarei să devină un "hub de gaz" prin care ar putea tranzita exporturile rusești, după oprirea gazoductelor Nord Stream 1 și 2 care leagă Rusia de Germania trecând prin Marea Baltică. Vineri, 14 octombrie, a doua zi după întâlnirea sa cu omologul rus în Kazahstan, Recep Tayyip Erdoğan asigura că a ordonat ministerului turc al Energiei să "colaboreze" cu instituțiile rusești implicate pe acest subiect.

Liniile principale ale unui asemenea proiect nu sunt cunoscute deocamdată. Dar se pare că e vorba să se dezvolte infrastructuri de gaz în Tracia, în partea europeană a Turciei, la nord-vest de Istanbul. În această regiune, la Kiyiköy, ajunge gazoductul TurkStream, inaugurat în 2020. Această conductă dublă pe sub Marea Neagră permite Rusiei să exporte circa 30 de miliarde de metri cubi de gaz pe an spre Turcia, apoi spre Balcani.

Un gazoduct pe sub Marea Neagră 

Rusia mai exportă gaz în Turcia de vreo 20 de ani prin BlueStream, un alt gazoduct pe sub Marea Neagră, cu o capacitate anuală de 16 miliarde de metri cubi. Totuși, construcția de noi infrastructuri pare dificil realizabilă în contextul actual, scrie cercetătorul Ali Arif Akturk: "Companiile capabile să construiască acest gen de gazoduct nu riscă să se angajeze într-un asemenea proiect având în vedere sancțiunile împotriva Rusiei". Acest expert are de asemenea îndoieli serioase privind finanțarea unui hub de gaz în Tracia.

Turcia, care a consumat 60 de miliarde de metri cubi de gaz în 2021, este dependentă în proporție de 45% de Rusia pentru aprovizionare. Potrivit Bloomberg, Ankara încearcă să negocieze cu Gazprom o amânare a plății unei părți a importurilor sale, în contextul crizei economice și deprecierii lirei turcești.

Turcia nu este interesată de gazul rusesc 

Turcia vrea și să producă ea însăși. Ea a început să exploateze un prim zăcământ de gaz natural în Marea Neagră, la 170 km de țărm.

Un început cu zece milioane de metri cubi se așteaptă până în primul trimestru din 2023, pentru a atinge un vârf de producție în 2026. Turcia prospectează de asemenea de mai mulți ani în Mediterana de est, unde poftele au crescut după descoperirea a numeroase zăcăminte în largul coastelor egiptene, libaneze și israeliene. O voință de a se impune în aceste ape a făcut ca Turcia să intre în conflict cu Grecia și Cipru privind delimitarea frontierelor lor maritime.

La începutul lui octombrie, Turcia a semnat cu autoritățile libaneze un acord privind prospectarea de hidrocarburi într-o zonă vastă din sudul Cretei. Ankara vrea să profite de poziția sa geografică pentru a deveni un intermediar important în sectorul hidrocarburilor în regiune. Turcia dorește de exemplu să construiască un gazoduct submarin între Israel și coastele sale. Un proiect blocat astăzi din lipsa interesului israelian pentru acest dosar.

Sursa: RADOR