Prețul gazelor naturale a atins luni dimineața un nou maxim istoric pe piața europeană, deși importurile de gaze din Rusia încă nu sunt vizate de sancțiuni. Petrolul se apropie și el de maximul istoric pe piețele internaționale.

La hub-ul de gaze TTF din Țările de Jos, unde se stabilesc prețurile de referință în Europa, cotațiile au crescut luni cu 79% până la un nou record de 345 de euro pentru un Megawatt-oră, scrie Agerpres.

Această cotație arată un cost de peste 3.600 de euro pentru o mie de metri cubi de gaze, în condițiile în care înainte de invazia în Ucraina fostul președinte rus Dimitri Medvedev amenința Europa cu prețuri de 2.000 de euro/1.000 metri cubi, dublu față de valoarea din acel moment.

Avansul de luni reprezintă o continuare a unei tendințe de apreciere care a făcut ca prețurile să se dubleze pe parcursul săptămânii trecute, după ce invadarea Ucrainei de către Rusia și sancțiunile internaționale care vizează Rusia au dat peste cap piețele de materii prime din toată lumea.

Cotația barilului de țiței a trecut de 139 de dolari la bursa de la Londra, iar aluminiul și cuprul au atins și ele noi maxime istorice.

Camera Reprezentanților din SUA analizează un act legislativ care ar interzice importul de petrol și alte produse energetice rusești, în cadrul măsurilor destinate să izoleze Rusia de economia mondială. O astfel de măsură ar crea noi presiuni economice și ar alimenta inflația, care este deja la un nivel ridicat.

În urma acestor informații, prețul barilului de țiței Brent a ajuns aproape de 140 de dolari, în apropiere de maximul istoric de 147,50 dolari atins în luna iulie 2008. Ulterior, cotațiile au scăzut, iar luni dimineața pe piața din Asia barilul de țiței WTI american era cotat la 124,64 dolari, în creștere cu 7,75%, în timp ce cotația țițeiului Brent era în creștere cu 8,79% până la 128,49 dolari.

În acest context agitat, prețurile spot ale energiei electrice sunt, în mai multe țări europene, de peste 400 de euro/MWh luni, notează Economica.net. În România s-a atins un nou maxim istoric, pe fondul unor importuri semnificative de electricitate.

Prețul energiei electrice pe bursa românească de specialitate OPCOM, cu livrare marți, are o medie-record de 2.673 lei pe MWh, potrivit datelor operatorului bursier, analizate de Agerpres.

Prețul depășește 3.000 de lei în șase intervale orare, cel mai mare nivel, de 3.286 lei, fiind pentru energia cu livrare între orele 19:00 și 20:00.