Economia românească ar urma să înregistreze în acest an o creștere de 2,9%, a indicat marți Banca Mondială, în raportul „Perspective Economice Globale” (Global Economic Prospects).

Estimările sunt mai bune față de cele avansate în luna aprilie, într-un alt raport, când instituția financiară internațională arăta că România va consemna un avans modest de 1,9% în acest an, notează Agerpres.

Totuși, față de ediția din ianuarie a raportului Global Economic Prospects, estimările BM sunt în scădere semnificativă în condițiile în care, la momentul respectiv, organizația anticipa un avans de 4,3%.

Pentru 2023, Banca Mondială prognozează o expansiune cu 3,7% a PIB, față de un avans de 3,8% previzionat în ianuarie, iar pentru 2024 o creștere de 3,9%.

În regiunea Europa și Asia Centrală, în care este inclusă și România, Banca Mondială prognozează o scădere a economiei de 2,9% anul acesta, și o creștere de 1,5% anul viitor, în timp ce economia mondială ar urma să înregistreze un avans de 2,9% în 2022.