Președintele rus Vladimir Putin și-a exprimat speranța că gazoductul Nord Stream 2 va fi finalizat până la sfârșitul acestui an sau în primul trimestru din 2021, după ce sancțiunile impuse de SUA au întârziat construcția.

Termenul inițial de finalizare a proiectului era primul semestru din 2020. În decembrie, președintele american Donald Trump a promulgat legea ce impune sancțiuni companiilor implicate în construirea gazoductului rus Nord Stream 2. Imediat, principalul subcontractor al consorțiului Nord Stream 2 AG, firma elvețiano-olandeză Allseas, a suspendat activitățile care vizau amplasarea de conducte.

„Noi, desigur, vom putea finaliza singuri construcția, fără implicarea partenerilor străini”, a declarat sâmbătă Putin, la o conferință de presă comună cu cancelarul german Angela Merkel.

Oficialul german a afirmat, la aceeași conferință de presă: „Cred că acest proiect este justificat de noile reglementări europene și, prin urmare, ar trebui finalizat”.

Făcând abstracție de Nord Stream 2, Germania și alte state europene „sunt interesate să-și diversifice aprovizionarea cu gaze naturale și vor continua să acționeze în această direcție”, a declarat Merkel.

Luna trecută, consorțiul Nord Stream 2 AG, care este în spatele gazoductului cu același nume, a informat că mai sunt de amplasat aproximativ 160 de kilometri din conducta de gaze care va face legătura între Rusia și Europa. Până acum au fost amplasate conducte cu o lungime de 2.300 de kilometri în cadrul proiectului Nord Stream 2, iar la finalizare gazoductul va avea o lungime totală de 2.460 de kilometri.

Gazoductul Nord Stream 2 reprezintă o investiție de 11 miliarde de dolari, finanțată jumătate de Gazprom și jumătate de cinci companii europene (OMV, Wintershall Dea, Engie, Uniper și Shell).

Gazprom livrează gaze naturale Germaniei printr-o serie de conducte amplasate în Marea Baltică, denumite Nord Stream. În 2015, Gazprom și un grup de companii europene, respectiv E.ON, Wintershall, Shell, OMV și Engie, au semnat un acord pentru realizarea proiectului Nord Stream-2, ce presupune construcția a încă două conducte pe lângă cele două deja existente. Cu o lungime de 1.200 de kilometri, Nord Stream 2 va permite dublarea capacității de transport a Nord Stream 1, până la 110 miliarde de metri cubi pe an, astfel că o cantitate mai mare de gaze naturale rusești va ajunge direct în Germania via Marea Baltică, fără a mai trece prin Ucraina.

Conducta Nord Stream 2 era preconizată să devină operațională la finele lui 2019, însă numeroase obstacole au împiedicat până acum finalizarea proiectului. Abia la sfârșitul lunii octombrie s-a obținut acordul din partea Guvernului danez pentru ca gazoductul să îi traverseze apele. Acest aspect, alături de sancțiunile SUA, riscă să întârzie și mai mult punerea în funcțiune a gazoductului.