Planul Urbanistic Zonal (PUZ) al Magistralei I de metrou din Cluj-Napoca a fost aprobat marți, 23 decembrie 2025, de Consiliul Local, cu 23 de voturi pentru și trei abțineri.

Proiectul, estimat la aproape două miliarde de euro, reprezintă una dintre cele mai ample investiții de infrastructură din România.

În cadrul ședinței, primarul Emil Boc a precizat că metroul din Cluj nu mai este finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), urmând să fie transferat pe fondurile de coeziune ale Uniunii Europene. „Nu mai suntem legați de jaloanele PNRR. Proiectul este în procedura de trecere pe coeziune, negociată cu Comisia Europeană”, a explicat edilul.

Întrebat despre termenele de execuție, Emil Boc a precizat că acestea vor fi stabilite în cadrul noii finanțări, calendarul urmând să fie clarificat în februarie 2026. „Important este ca clujenii să știe că lucrările merg. Nu sunt oprite. Termenul maximal, 2031, nu a fost modificat, iar lucrările la stații au început deja”, a declarat primarul, făcând referire la realizarea pereților mulați.

Magistrala I de metrou Cluj va avea o lungime de peste 21 de kilometri, 19 stații subterane și un depou suprateran, fiind realizată prin tehnologii moderne de foraj mecanizat (TBM) și săpături deschise. Traseul pornește din localitatea Florești, traversează cartierul Mănăștur și centrul orașului, ajunge în Piața Mărăști și se ramifică spre zona industrială Muncii, respectiv cartierele Gheorgheni și Sopor.

Lucrările în teren au început în iunie 2024, iar contractul pentru proiectare și execuție a fost semnat în mai 2023 cu asocierea Gulermak (Turcia) – Alstom – Arcada. Potrivit documentației, proiectul va contribui semnificativ la reducerea traficului de suprafață, a emisiilor poluante și la creșterea calității vieții în Cluj-Napoca și zona metropolitană.