Angela Merkel și liderii UE se pregătesc să încheie un acord în valoare de 3 miliarde euro cu președintele Turciei Recep Tayyip Erdoğan. Mișcare surprinzătoare a lui David Cameron, care a anunțat că va contribui cu 400 milioane de euro.

Cele 28 de state membre îl vor întâlni pe Erdoğan la un summit special organizat la Bruxelles peste câteva săptămâni, pentru a ajunge la o înțelegere ce vizează controlul Turciei la granița de sud a Uniunii, din Grecia și oprirea afluxului de sute de mii de refugiați, marea majoritate din Siria. 

În schimb, Ankara va primi 3 miliarde de euro în doi ani. Până acum, nicio țară nu s-a angajat oficial să contribuie la această sumă, cu excepția surprinzătoare a Marii Britanii. 

În timpul summitului de la Valetta, din Malta, acesta a oferit 400 milioane de euro pentru acest plan. Potrivit calculelor preliminare, ar urma să fie a doua contribuție ca dimensiune, după Germania. 

Angela Merkel este, potrivit The Guardian, în mod clar în favoarea unei înțelegeri cu Turcia, pentru aceasta criza refugiaților fiind cea mai mare provocare a celor zece ani de mandat. În această săptămână, ministrul său de finanțe Wolfgang Schäuble a comparat sosirea celor aproximativ 800.000 de persoane în Germania cu o avalanșă și a învinovățit Cancelarul, spunând că „schiorii neglijenți pot declanșa avalanșe”.

Pe de altă parte, Uniunea Europeană, într-un raport citat de publicația www.hurriyetdailynews.com acuză Turcia de derapaje în privința respectării statului de drept, a drepturilor cetățenilor și ale mass-media, solicitând noului Guvern să ia măsuri urgente. Raportul ar fi fost pregătit inițial pentru a fi publicat în octombrie dar a fost amânat pentru perioada de după alegerile din Turcia, în care partidul AKP s-a reîntors la guvernare. Raportul laudă Turcia pentru găzduirea refugiaților sirieni și pentru cooperarea în criza migrației dar este extrem de critic asupra situației interne, arată publicația citată. Sunt menționate „serioase derapaje în privința libertății de exprimare” și faptul că justiția este subminată.

Angajamentul Turciei în perspectiva aderării la blocul celor 28 de state membre este periclitat de acțiuni care sunt în contradicție cu standardele europene.

„Noul Guvern format în urma alegerilor din noiembrie trebuie să abordeze aceste priorități urgente”, mai arată raportul citat.