Premierul desemnat, Dacian Cioloș, a declarat, joi seara, la finalul unei zile de întâlniri cu liderii partidelor politice, că nu intenționează să schimbe structura Guvernului, urmând să păstreze actuala formă.

De asemenea, el a arătat că pentru fiecare proiect major în parte vor fi purtate negocieri, astfel încât să fie formată o majoritate în Parlament.

Dacian Cioloș le-a prezentat partidelor prioritățile pe care le are în vedere, încercând să afle care sunt subiectele sensibile pentru aceste partide.