Prețurile de consum au crescut cu 2,8% în luna iulie, comparativ cu aceeași lună din 2019, arată datele Institutului Național de Statistică.

Rata anuală a inflației a urcat astfel de la 2,6% în iunie, în special pe fondul scumpirii alimentelor.

Prețurile produselor alimentare au crescut în iulie cu 5,6% față de aceeași lună a anului trecut, în timp ce serviciile s-au scumpit cu 3%, iar mărfurile nealimentare cu 0,9%, potrivit datelor publicate miercuri de INS.

Totuși, față de iunie, prețurile au rămas aproape neschimbate în iulie. Alimentele s-au ieftinit ușor, cu circa 0,45% în medie, în timp ce prețurile produselor nealimentare și ale serviciilor au urcat cu 0,2% și, respectiv, 0,3%.

Banca centrală așteaptă o inflație anuală de 2,7% la sfârșitul acestui an.