Statistica zileiRomânia a înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri din toată Europa în ultimele două decenii
Prețurile de consum din România au crescut cu 257% între 2000 și 2017, în timp ce prețurile din Uniunea Europeană au urcat, în medie, cu doar 36,5% în aceeași perioadă.
Cea mai mare creștere a fost consemnată la capitolul băuturi alcoolice și produse din tutun, ale căror prețuri s-au majorat cu 726% în perioada 2000-2017, potrivit unei analize a Eurostat, biroul de statistică al Uniunii Europene. Și în UE această categorie de produse a consemnat una dintre cele mai ridicate scumpiri, de 92%.
Utilitățile sunt acum de șase ori mai scumpe în România decât în urmă cu aproape două decenii, în timp ce în UE prețurile au crescut doar cu 57%. Prețurile hainelor sunt practic neschimbate în UE (în Polonia au scăzut cu peste 50%), dar în România au urcat cu peste 144%.
Dintre cele 11 categorii de produse și servicii incluse în analiza Eurostat, singura la care România nu este pe primul loc la inflație este capitolul cheltuielilor pentru sănătate, ale căror tarife au crescut cel mai mult în Ungaria (156,8%). Totuși, creșterea de preț pentru serviciile de sănătate din România - de peste 116% - este aproape triplă comparativ cu media UE, de 40,8%.
Prețul educației este cvadruplu acum față de 2000 în România, dar acest capitol a înregistrat și în UE aproape o dublare. Activitățile recreative și culturale au prețuri mai mari cu circa 129% față de 2000 (prețul mediu în UE a cresct cu doar 7%), iar bonurile de la hoteluri și restaurante sunt cu peste 300% mai mari (creșterea de preț din UE este de 56%).
Și mai ciudată este evoluția prețurilor la servicii de comunicații, care au scăzut în cele mai multe state europene, comparativ cu 2000, astfel media europeană este mai redusă cu aproape 22%, dar tarifele percepute în România pentru comunicații erau cu 135% mai mari în 2017 față de 2000.
Comentarii