România ar putea avea 54 de obuziere autopropulsate K9 Thunder, produse în Coreea de Sud, compania producătoare, Hanwha, fiind singura care a rămas în licitația deschisă de Ministerul Apărării Naționale, transmite Agerpres.

"Raza maximă (a obuzierului K9) este de 54 de kilometri, este foarte rapid", a declarat Heo Man Jung, cercetător principal în domeniul artileriei la Hanwha, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliști români. El a spus că în 2010 acest obuzier a fost folosit în momente de tensiune maximă în țara sa."Am răspuns foarte repede când am fost atacați de Coreea de Nord", a completat el. De asemenea, Heo Man Jung a subliniat și mobilitatea obuzierului, care ajunge la o viteză de peste 67 de kilometri pe oră și faptul că structura vehiculului protejează foarte bine militarii din interior. Mai mult, a arătat Heo Man Jung, K9 a fost creat pentru a funcționa în orice tip de climat.

În vara anului trecut, MApN solicita trei sisteme obuzier de calibrul 155 mm, de nivel batalion, 17.352 de proiectile explozive, 324 de proiectile fumigene, 324 de proiectile de iluminare și 720 de proiectile inerte (pentru instruire).

Durata contractului de peste 850 de milioane de euro este de 60 de luni, iar finanțarea este din fonduri bugetare, potrivit anunțului de la acel moment.

Un sistem obuzier este compus din: 18 obuziere de calibrul 155 mm autopropulsate, pe șenile, nouă țevi de rezervă, 12 mașini de specialitate de transport și încărcat muniții, nouă posturi de observare de artilerie auto-propulsate, o autostație meteorologică, trei mijloace de evacuare a echipamentelor avariate și trei sisteme de cercetare acustică. Acestor componente li se adaugă proiectilele aferente.

Reprezentanții companiei sud-coreene susțin, într-un comunicat de presă, că intenționează să deschidă o linie industrială în România, pentru "a contribui la capabilitățile de apărare ale Forțelor Terestre și la dezvoltarea industriei militare".

Obuzierele de tip K 9 Thunder sunt operate în nouă țări din lume, inclusiv cinci țări NATO: Polonia, Norvegia, Estonia, Finlanda și Turcia.

Marți vor fi semnate mai multe memorandumuri între guvernele României și Coreei de Sud, inclusiv în domeniul Apărării, în contextul vizitei oficiale a președintelui Klaus Iohannis în această țară.