România pierde 6% din produsul intern brut numai din cauza deficitului de talente, arată o analiză a companiei de consultanță PwC, care estimează că lipsa personalului calificat costă întreaga Uniune Europeană 324 de miliarde de euro anual.

Însă afacerile din Europa nu sunt afectate doar de lipsa de forță de muncă. „Companiile antreprenoriale din Europa consideră că gradul de reglementare și birocrația de la nivelul economiilor locale amenință într-o măsură mult mai mare dezvoltarea activității pe care o derulează, comparativ cu reglementările și birocrația  de la nivelul Uniunii Europene (UE)”, potrivit sondajului PwC European Private Business Survey.

În cadrul studiului, care a chestionat 2.447 de companii provenind din 31 de țări europene, 39% dintre respondenți apreciză că birocrația de la nivel local este o provocare, față de 29% care considerau că cea de la nivelul Uniunii Europene pune probleme.

Prin urmare, 39% dintre respondenți susțin că birocrația din interiorul statelor este un obstacol, comparativ cu 29% care o consideră o provocare la nivelul UE. Competiția (52%) și deficitul de talente (43%) au fost indicate de cei chestionați drept cele mai mare amenințări la adresa dezvoltării, mai presus de birocrație și reglementările interne.

„Reprezentanții companiilor antreprenoriale consideră că, din perspectiva posibilităților de creștere și dezvoltare, este foarte importantă angajarea de forță de muncă bine pregătită. Întrebați care este problema principală cu care se confruntă, aceștia precizau lipsa capacității lor de a recruta personal calificat. În acest context, deficitul de talente generează costuri masive pentru regiune, estimate la 324 de miliarde de euro anual, reprezentând venituri pierdute pentru companiile antreprenoriale”, se menționează în sondaj.

Ca o consecință directă, digitalizarea a fost menționată drept o prioritate de către un procent modest dintre companiile antreprenoriale din Europa (31%), potrivit studiului.

Totodată, companiile antreprenoriale din Europa de Est au fost cele mai vocale când a venit vorba despre dificultatea de a angaja personal calificat.

Raportat la produsul intern brut, pierderile economice ca rezultat al deficitului de talente indică cifre îngrijorătoare pentru țări precum Bulgaria (13,2%), România (6%), Polonia (5,7%), Malta (5,6%) și Ungaria (5,2%). Aceste procente însumează 46,4 miliarde de euro, pierdute numai din această cauză. Cele mai afectate sunt sectorul construcțiilor și al producției.

„România pierde anual 6% din PIB-ul național numai din cauza deficitului de talente. Disponibilitatea personalului calificat depinde de factori precum libera circulație a forței de muncă, inclusiv ușurința obținerii permisului de muncă pentru cetățenii non-UE precum și sisteme de educație care asigură absolvenților pregătirea corespunzătoare. Ar fi necesară modelarea sistemului de educație în concordanță cu nevoile mediului de afaceri. Totodată, e de dorit o debirocratizare a relației dintre stat și contribuabil, secondată de investiții în digitalizarea acestei interacțiuni, mai ales în condițiile în care antreprenorii locali percep România ca având  cel mai înalt grad de birocrație (80%) dintre toate țările chestionate. În același timp, ar fi  necesare investiții în dezvoltarea infrastructurii de comunicații și transport pentru a facilita dezvoltarea mediului de afaceri și pentru a stimula investițiile în noi servicii și produse”, spune Mihai Anița, partener, liderul echipei integrate de servicii pentru companiile antreprenoriale la PwC România.

Deficitul de talente vine într-un moment în care rata șomajului scade în Europa. Nivelul șomajului în UE s-a îmbunătățit din 2013 și s-a oprit la 7,1% în februarie 2018, comparativ cu 8% în urmă cu un an.