Miniștrii de externe Bogdan Aurescu și Peter Szijjarto au discutat marți, la București, despre creșterea capacității de interconectare a proiectului bilateral de interconectare de gaz.

”Este o situație complexă la nivel european, pentru care trebuie să găsim soluții. Din păcate, Ungaria este mult mai dependentă decât alte state de surse externe de energie și trebuie găsite soluții în acest sens. Există o preocupare importantă la nivelul Uniunii Europene: Planul REPowerEU, care se află în prezent în discuție la nivelul Uniunii, va oferi o serie de soluții. Dar sigur că trebuie să continuăm să creștem capacitatea noastră de interconectare – și am discutat astăzi despre creșterea capacității de interconectare a proiectului nostru bilateral de interconectare de gaz –, trebuie să consolidăm capacitățile noastre de stocare, în interiorul Uniunii Europene. De asemenea, trebuie să găsim surse alternative și să punem accentul și pe energie regenerabilă, pe energie nucleară – și aici, atât România, cât și Ungaria sunt pe poziții apropiate”, a declarat ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, în conferința comună de presă.

”Suntem în discuții avansate cu privire la o extindere semnificativă a capacității interconectorului care leagă rețelele de gaze naturale din România și Ungaria", a spus și Peter Szijjarto.

El a adăugat că interconectorul poate transporta 2,6 bcm de gaze pe an către România și 1,7 bcm pe an către Ungaria. Cantitatea ar urma să crească inițial la 2,5 bcm an și ulterior la peste 3 bcm anual.