Romgaz a finalizat cu succes luni achiziția participației Exxon în proiectul Neptun Deep din Marea Neagră, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.

Popescu a transmis printr-un mesaj postat pe Facebook faptul că achiziția "este un pas important în obținerea independenței energetice a României, într-un moment dificil nu doar pentru țara noastră, ci pentru întreaga Europă".

În condițiile în care statul român a adoptat și Legea Offshore, iar gazul a fost introdus în taxonomia UE, Virgil Popescu speră că Petrom și Romgaz vor lua cât mai curând decizia finală de investiție pentru proiectul Neptun Deep, astfel încât românii să beneficieze de gazele din Marea Neagră.

"România poate deveni un furnizor important de securitate energetică pentru Europa în următorii ani", a conchis ministrul.

Tranzacția a fost condiționată de îndeplinirea condițiilor suspensive prevăzute în contractul de vânzare-cumpărare încheiat la dată de 3 mai 2022 între Romgaz și vânzători. Toate condițiile suspensive au fost îndeplinite cu succes, în raport cu prevederile din contract, a transmis compania, conform Economedia.ro.

„Finalizarea cu succes a tranzacției este o realizare deosebită în portofoliul de business al Romgaz. Proiectul Neptun Deep are o însemnătate importantă și strategică pentru România în vederea asigurării securității energetice a țării noastre, mai ales în actualul context geopolitic. Suntem determinați să trecem la etapă de dezvoltare-exploatare în cel mai scurt timp, alături de partenerul nostru. Mulțumesc echipei Romgaz pentru eforturile susținute în vederea îndeplinirii acestui obiectiv strategic al companiei noastre, precum și tuturor părților implicate în această tranzacție", a declarat directorul general al Romgaz, Aristotel Jude, potrivit sursei citate.

Christina Verchere, CEO al OMV Petrom, a declarat, săptămâna trecută, că firma este gata să facă tot ceea ce este necesar pentru a progresa și a aduce gaze prin proiectul Neptun Deep, însă ea a cerut în continuare clarificări suplimentare din partea autorităților în ceea ce privește legea offshore.

Contractul prin care Romgaz achiziționează participația deținută de compania americană ExxonMobil în perimetrul Neptun din Marea Neagră a fost semnat la începutul lunii mai. Tranzacția în valoare de circa un miliard de euro fusese aprobată de acționarii Romgaz încă din 10 decembrie 2021.

Anterior, ExxonMobil și OMV Petrom au fost parteneri egali în proiectul de mare adâncime Neptun Deep, unde explorările au relevat zăcăminte estimate la 42-84 de miliarde de metri cubi.