Guvernul rus a interzis exporturile de zahăr și lemn „în țările ostile” și pe cele de cereale în statele din Uniunea Economică Eurasiatică (UEE) pentru a proteja piața internă, a anunțat Ministerul pentru Dezvoltare Economică, citat de agenția Tass.

Conform sursei citate, o comisie a Ministerului de Comerț a decis interzicerea exporturilor de grâu, meslin, secară, orz și porumb în țările din UEE până pe 31 august 2022 și pe cele de zahăr din trestie și zahăr rafinat pentru toate statele, până la aceeași dată.

"Deciziile au ca scop garantarea securității alimentare a țării și vor ajuta la protejarea pieței interne în contextul actual", a declarat o sursă din minister, fără a menționa invazia rusă în Ucraina și sancțiunile impuse de comunitatea internațională ca răspuns la această acțiune, scrie EFE.

"Federația Rusă trebuie să se protejeze de impactul unor factori negativi în condiții de instabilitate pe piața mondială, depășind creșterea cererii și prețurile mondiale la alimente", a subliniat biroul de presă al ministerului.

În ceea ce privește lemnul și materiile prime derivate pentru producția de hârtie și placaje, printre altele, Guvernul rus a interzis exporturile în "țările ostile", printre care se numără Statele Unite și țările din Uniunea Europeană, până la finele anului.

"Decretul Guvernului restrânge temporar transportul anumitor tipuri de produse de lemn din Rusia spre statele care au acțiuni neprietenoase", a spus Cabinetul miniștrilor, citat de agenția guvernamentală.