Guvernul a aprobat miercuri prima rectificare bugetară din acest an.

Sănătatea, Educația și Drepturile sociale sunt priorități ale primei rectificări bugetare din acest an, a afirmat miercuri premierul Dacian Cioloș, transmite Agerpres.

Prim-ministrul a spus că situația investițiilor pe primele șase luni este mai bună decât în perioada similară a anului trecut. „Am acordat și acordăm atenție și investițiilor — suntem conștienți că nu e suficient să punem mai mulți bani pentru consum în salarii, în beneficii sociale. E important să vedem și cum evoluează investițiile”, a explicat Cioloș, într-o declarație de presă, la Palatul Victoria.

„Pe primele șase luni avem o situație mai bună decât în aceeași perioadă a anului trecut, cu trei domenii care se evidențiază cu execuție bună pe investiții: dezvoltarea regională, transporturile și agricultura”.

Paradoxal, chiar de la aceste domenii sunt tăiate fonduri prin actuala rectificare, în timp ce cheltuielile sociale și salariale cresc.

În ceea ce privește Sănătatea, premierul a precizat că prin rectificare se asigură resursele pentru aplicarea Ordonanței care vizează corectarea grilelor de salarizare, pentru finanțarea unor programe de sănătate, dar și pentru a asigura medicamente compensate și gratuite. „Avem o alocare bugetară suplimentară de aproape 570 de milioane de lei, care va viza peste 163.000 de persoane ce, prin corectarea grilei de salarizare, vor avea venituri mai mari. Alte 860 de milioane sunt asigurate sub forma creditelor de angajament pentru diferite programe de sănătate care se derulează în acest an”, a explicat prim-ministrul. 

Referitor la domeniul Educației, Dacian Cioloș a anunțat o alocare suplimentară de peste un miliard de lei. „E vorba de bani destinați corectării grilei de salarizare, (...) dar și pentru eliminarea unor nedreptăți în ceea ce privește salariile personalului din învățământ, nedreptăți care au fost corectate printr-un proiect de lege adoptat de Parlament. (...) Din acest miliard vor merge bani și pentru finanțarea unor programe educaționale”, a spus Cioloș, precizând că rectificarea în Educație „vizează pozitiv aproape 280.000 de cadre didactice și auxiliare”.

Premierul a afirmat că Guvernul și-a asumat plata drepturilor sociale, indiferent dacă acestea au fost asumate anterior elaborării bugetului pe acest an sau ele au intervenit pe parcursul anului, prin decizii ale Parlamentului. „Prin rectificare alocăm peste 2,8 miliarde de lei în bugetul Ministerului Muncii. Jumătate, circa 1,4 miliarde de lei, sunt destinate plății indemnizației pentru creșterea copilului, dar și unor ajutoare sociale sau alocații de stat pentru copii, indemnizații pentru persoanele cu dizabilități”, a adăugat Cioloș. El a menționat că alte 1,4 miliarde de lei sunt destinate asigurării plății pensiilor până la sfârșitul anului. „Ca să fie clar că Guvernul este responsabil din acest punct de vedere. Am spus-o de mai multe ori, în ciuda unor lucruri care au tot rulat pe unele ecrane că Guvernul tehnocrat taie pensiile. Ne asumăm această responsabilitate și acoperim sumele necesare pentru plata pensiilor până la sfârșitul anului, deci nu se pune problema de nicio tăiere de pensii”, a precizat Dacian Cioloș.

Premierul a adăugat că veniturile bugetare „au fost până pe primul semestru mai mari decât cele prevăzute cu o sumă de peste 3 miliarde de lei, care se regăsește în plus în alocarea bugetară față de ceea ce a fost decis pentru 2016”.

Prin prima rectificare bugetară din acest an, Guvernul a majorat atât veniturile, cât și cheltuielile bugetare cu câte 3 miliarde lei, menținând deficitul general consolidat la 2,95% din produsul intern brut, dar mizând pe o creștere economică mai mare decât în forma inițială a bugetului (4,2% în loc de 4,1%) și, implicit, pe un PIB mai mare (757 miliarde lei, față de 746,6 miliarde lei).

Prim-ministrul a insistat asupra menținerii în limitele propuse a deficitului bugetar și a cerut evitarea unor „tentații” care să pună presiune asupra bugetului. 

„E important să putem menține un echilibru al bugetului între cheltuielile pentru investiții, cheltuielile pentru consum. Acesta e modul nostru de abordare și sper ca acest an electoral și lunile care vin să evite tentații care să pună presiuni nesustenabile asupra bugetului”, a mai spus șeful Executivului.