Sectorul construcțiilor din România, niveluri record dar și amenințări pe termen mediu
Sectorul construcțiilor din România a atins niveluri record în 2023 și 2024, impulsionat de cererea puternică pe piața privată și de creșterea investițiilor publice în infrastructură, finanțate prin fonduri naționale și europene.
Potrivit unei analize Colliers, proiectele de autostrăzi și spitale au fost printre principalele motoare ale acestui avans.
Totuși, raportul subliniază că modificările fiscale care vizează muncitorii din construcții și ajustările economice mai ample ar putea crea dificultăți pe termen mediu. De asemenea, întârzierile în implementarea reformelor necesare pentru accesul la fondurile europene reprezintă un risc suplimentar pentru sustenabilitatea creșterii.
Costurile forței de muncă au crescut semnificativ, iar numărul muncitorilor din construcții a atins un record de 453.000 în mai 2024, cu o creștere de 15% față de perioada pre-pandemică. Cheltuielile publice au susținut această evoluție, cu investiții majore în infrastructură, inclusiv 800 km de autostrăzi în construcție, comparativ cu rețeaua existentă de 1.100 km.
Deși cererea rămâne robustă, raportul Colliers avertizează că previzibilele schimbări fiscale, dar și tensiunile geopolitice ar putea limita creșterea sectorului în următorii ani.
Comentarii