SUA anunță noi taxe pentru importuri din China. Beijingul se declară șocat și amenință cu represalii
SUA au redactat o nouă listă cu produse importate din China, în valoare de 200 de miliarde de dolari, care ar putea fi taxate din septembrie.
Noua listă de produse include diverse produse alimentare, chimice, minereuri, tutun, electronice, produse de papetărie, și vine la doar câteva zile după ce SUA și China, cele mai mari economii mondiale, au introdus reciproc tarife vamale pentru importuri în valoare de circa 34 miliarde dolari.
Beijingul a acuzat deja Washingtonul că a declanșat cel mai mare război comercial din istorie, dar, după anunțul noii liste, China s-a declarat „șocată”, notează Agerpres.
Administrația Trump a pornit un război al tarifelor comerciale după ce a introdus taxe de 25% la importurile de oțel și 10% la importurile de aluminiu, sub pretextul unei amenințări la adresa securității naționale. Nici aliați tradiționali, precum UE, Canada sau Mexic, nu au scăpat de aceste tarife, iar UE a impus, la rândul ei, tarife pentru importul de produse americane, precum produse din metal, motociclete, bourbon sau jeans.
Și în relația cu China, Washingtonul a introdus taxe suplimentare pentru că „Statele Unite nu mai pot tolera pierderea tehnologiilor și a proprietăților intelectuale din cauza practicilor economice incorecte”, după cum spunea Donald Trump. Beijingul a ripostat la măsurile comerciale impuse de americani, chiar dacă Trump a spus că va introduce măsuri suplimentare dacă guvernul chinez va riposta.
China a spus că vor urma noi represalii. Ministerul chinez al comerțului a precizat miercuri că impunerea de tarife vamale pentru mai multe bunuri de import din China este complet inacceptabilă, iar autoritățile de la Beijing vor trebui să răspundă măsurilor anunțate de Washington.
De asemenea, oficialii chinezi au cerut comunității internaționale „să protejeze reglementările comerțului liber și sistemul comercial multilateral”.
Produsele vizate de aceste taxe beneficiază de „transferuri forțate de tehnologii”, a precizat marți reprezentantul american pentru comerț, Robert Lighthizer.
Acțiunile SUA afectează propriile interese ale SUA, China și restul lumii, se arată în comunicatul Ministerul Comerțului de la Beijing.
Piețele asiatice au fost afectate de anunțul de la Washington, pentru că investitorii se tem că escaladarea războiului comercial va duce la scăderea creșterii economice la nivel mondial pentru că nu va afecta doar economia chineză și pe cea americană.
Comentarii