TAROM cumpără în leasing două aeronave Boeing 737 MAX 8
Compania TAROM anunță semnarea contractului de leasing pentru achiziția a două aeronave Boeing 737 MAX 8 cu CDB Aviation, subsidiara irlandeză a CDB Financial Leasing Co., Ltd.
Cele două aeronave fac parte din procesul de modernizare a flotei TAROM și vor fi livrate în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026.
Noile aeronave Boeing 737 MAX 8 vor avea o capacitate de 189 de locuri și vor contribui la standardizarea flotei TAROM, permițând atât oferirea unor servicii de calitate superioară călătorilor, cât și o reducere semnificativă a costurilor de operare ale companiei.
„Colaborarea cu CDB Aviation susține planurile noastre pentru modernizarea flotei TAROM, iar cele două aeronave Boeing 737 MAX 8 ne vor ajuta să creștem eficiența operațională și să oferim pasagerilor noștri o experiență de zbor superioară. Apreciem expertiza și sprijinul partenerului nostru pentru această investiție, o parte importantă a planului de dezvoltare, în care modernizarea flotei este un element cheie pentru îmbunătățirea performanței comerciale și a perspectivei de creștere. Așteptăm cu nerăbdare să le introducem în programul nostru de zbor,” a declarat Costin Iordache, director general al TAROM.
Achiziția de aeronave noi este o măsură care face parte din planul de redresare a TAROM și a fost o condiție de bază pentru aprobarea ajutorului de stat de către Comisia Europeană. Aeronavele Boeing 737 MAX 8 au un rol important în întărirea poziției TAROM pe piață și reînnoirea flotei companiei.
„Dorim să construim o relație puternică cu cel mai nou dintre clienții europeni și una dintre cele mai vechi companii aeriene din regiune, TAROM. Fondată în urmă cu șapte decenii, TAROM este în prezent cea mai longevivă companie aeriană din România, având un rol central în promovarea industriei aviatice a țării și a conectivității regionale. Cu aceste avioane MAX, TAROM va putea continua să-și îmbunătățească poziția pe piață, construind în același timp una dintre cele mai tinere flote din regiune”, a declarat Jie Chen, CEO CDB Aviation.
Despre TAROM Compania Națională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înființată în anul 1954 și își desfășoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianței SkyTeam din 25 iunie 2010.
Transportatorul național al României deține o flotă de 18 aeronave și are în portofoliul său un număr de 70 de destinații operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share.
Comentarii