Traficul de internet a crescut puternic în primul semestru pe fondul crizei sanitare, arată datele Agenției de Reglementare din Comunicații (ANCOM). Totuși, veniturile companiilor de telecomunicații au scăzut în aceeași perioadă.

Sectorul telecomunicațiilor din România a înregistrat o scădere de 4% a veniturilor în prima jumătate a anului 2020, dar a rămas peste pragul de 8 miliarde de lei (aproape 1,7 miliarde de euro). Este prima scădere după multe semestre de creștere, potrivit Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

Segmentul de telefonie mobilă a reprezentat 39% din totalul veniturilor, iar internetul fix și mobil 30%, în timp ce retransmisia programelor TV a generat 14%, iar serviciile au avut o pondere de 17% din totalul veniturilor raportate în intervalul ianuarie-iunie 2020, potrivit statisticilor publicate joi de ANCOM.

Traficul total de internet fix a crescut în perioada analizată, ca efect al crizei sanitare (+33%), însemnând un trafic mediu lunar de 41 GB/locuitor. Totodată, rata de acoperire a internetului fix la 100 de gospodării a fost de 66%, la nivel național, în mediul urban fiind de 76%, iar în mediul rural de 53%.

În ceea ce privește numărul de conexiuni la Internet fix, la jumătatea anului 2020, RCS&RDS avea o cotă de piață de 55%, grupul Telekom - de 20%, și ceilalți furnizori de 25%.

La Internet mobil, statistica ANCOM arată că numărul total de conexiuni s-a redus cu 2%, influențat de scăderea cu 9% pe segmentul cartelelor preplătite, în timp ce conexiunile 4G au stagnat la 12 milioane.

Traficul total de internet mobil a crescut cu doar 12% în primul semestru al anului 2020, astfel că traficul mediu lunar de internet mobil/locuitor a ajuns la 4,6 GB. În plus, la numărul de conexiuni la internet mobil active la jumătatea acestui an, Orange avea o cotă de piață de 38%, Vodafone - de 25%, iar ceilalți furnizori de 37%.

„Evoluții istorice excepționale ș multe inversări de tendințe pe fondul crizei sanitare sunt evidențiate de statisticile ANCOM pentru piața de comunicații în primul semestru al anului: cea mai mare creștere semestrială a traficului de internet fix (+33%) din 2015 încoace și, totodată, cea mai mică creștere semestrială a traficului de internet mobil (+12%) din aceeași perioadă”, a declarat vicepreședintele ANCOM, Eduard LOVIN, la evenimentul Gala Digital Transformation 2020.

La nivel național, numărul cartelelor SIM preplătite de telefonie mobilă active a înregistrat o scădere semestrială istorică (-9%), în timp ce numărul de cartele SIM cu abonament a crescut cu doar 1%, astfel că numărul total de cartele SIM active a scăzut cu 3%.

Traficul de voce efectuat prin rețelele mobile a crescut cu 12%, impulsionat de creșterea masivă, cu 22% a duratei medii a apelurilor, dar traficul SMS s-a micșorat cu 25%, pe fondul intensificării utilizării aplicațiilor de mesagerie instant și rețelelor sociale. Per ansamblu, traficul mediu de telefonie mobilă efectuat de către un locuitor a fost de 5 ore și 12 minute/lună, respectiv de 31 SMS-uri/lună.

Raportat la numărul de cartele SIM active la jumătatea anului 2020, Orange deținea o cotă de piață de 38%, iar Vodafone de 30%.

Pe segmentul telefoniei fixă s-a înregistrat o scădere de 4%, de la an la an, iar în funcție de numărul de abonați. Grupul Telekom avea o cotă de piață de 38%, RCS&RDS 36%, iar restul furnizorilor, de 26%.