Proiectele dezvoltate de Transgaz se află pe Listele de Interes Comun adoptate de Comisia Europeană.

Ministerul Energiei a emis joi autorizația de construire pentru consolidarea sistemului de transport între Onești (Bacău) și Isaccea (Tulcea) și inversarea fluxului de gaze pe conducta Isaccea-Negru Vodă, proiect care va permite exportul de gaze din România spre Bulgaria, potrivit unui comunicat al instituției, citat de Agerpres.

„Proiectul pe care tocmai l-am autorizat va permite României să alimenteze Bulgaria cu gaze naturale din producție proprie, dar și preluarea de către Transgaz a gazelor din platoul continental al Mării Negre”, potrivit ministrului energiei, Anton Anton.

Valoarea totală a lucrărilor este de aproape 17 milioane lei.

Comisia Europeană încurajează proiectele de interconectare a rețelelor de gaze și electricitate din statele membre, pentru a crește gradul de securitate energetică.

Pe lângă exportul spre Bulgaria, proiectul va permite și dirijarea unor volume de gaze spre Republica Moldova, potrivit unui document postat pe site-ul Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale.

Compania Transgaz este, de altfel, implicată și în dezvoltarea unei conducte de gaze pe teritoriul Republicii Moldova.

Lucrările ar urma să se desfășoare în perioada 2018-2019. Anul acesta ar trebui ca faza I să fie finalizată, iar proiectul să fie pus în funcțiune, urmând ca partea a doua a lucrărilor să fie gata în 2019.