Un sondaj Eurobarometru arată un sprijin larg pentru introducerea monedei euro în România.

Comisia Europeană a publicat vineri sondajul anual Eurobarometru Flash privind introducerea monedei euro în statele membre care nu au adoptat încă moneda comună. Acest sondaj a fost efectuat în perioada 20-29 aprilie 2022 în România și alte 6 state membre - Bulgaria, Croația, Cehia, Ungaria, Polonia și Suedia.

Noul sondaj arată că există sprijin față de moneda euro: 60% dintre respondenții din cele șapte țări sunt în favoarea introducerii monedei unice, dar susținerea variază semnificativ între statele luate în calcul. Procentele cele mai ridicate în favoarea adoptării monedei euro s-au înregistrat în România (77%) și Ungaria (69%), iar cele mai scăzute au fost în Bulgaria, Cehia (44% în ambele țări) și Suedia (45%).

Mai mult de jumătate dintre respondenții din cele șapte state membre consideră că trecerea la moneda euro ar avea consecințe pozitive pentru țara lor (55%). Totuși, 56% dintre cei chestionați consideră că introducerea monedei euro va duce la o creștere a prețurilor.

În România, aproape două treimi dintre cei chestionați consideră că adoptarea euro va avea consecințe pozitive, dar doar o treime apreciază că țara este pregătită pentru introducerea monedei.