Statistica zileiTrei zile de energie solară pentru vopsit ouă
Sistemele de energie fotovoltaică din România ar trebui să furnizeze întreaga energie produsă timp de 3 zile doar pentru a vopsi ouăle de Paște în întreaga țară.
„Este mult mai mult decât în Germania, de exemplu, unde sistemele de panouri fotovoltaice, mult mai numeroase decât cele de la noi, ar avea nevoie de doar o jumătate de zi”, susține compania energetică E.ON.
Potrivit datelor Institutului Național de Statistică, un român consumă, în medie, circa 267 de ouă pe an, ceva mai multe decât germanii, care consumă anual 233 de ouă, așa cum rezultă din datele Ministerului German al Alimentelor și Agriculturii.
Cu toate acestea, în timpul sărbătorilor de Paști se estimează că se vor consuma circa trei ouă de persoană pe zi, ceea ce ar însemna că în total vor fi consumate circa 60 de milioane de ouă pe zi în România.
Dacă toate aceste ouă ar fi vopsite acasă, s-ar consuma foarte multă apă și energie, arată compania E.ON. Pentru a fierbe 2 litri de apă consumăm un sfert de kilowatt oră. Un vas cu această capacitate este suficient pentru a fierbe și vopsi 10 ouă – iar aceasta se multiplică de 6 milioane de ori pentru întreaga țară.
„Plecând de la aceste presupuneri, prepararea de Paști a 60 de milioane de ouă ar consuma circa 15 milioane de kilowați oră de energie electrică, tot atât cât produc împreună toate sistemele de energie solară din România în medie în 3 zile”, potrivit E.ON.
Comentarii