Comisia Europeană a anunțat că a pregătit măsuri de protecție dacă SUA introduc taxe vamale la importul de automobile din UE, dar Bruxelles-ul speră că Jean Claude Juncker va media cu succes disputa în întâlnirea cu Donald Trump de miercuri.

„De fiecare dată când văd un politician slab care cere stoparea negocierilor comerciale sau utilizarea tarifelor pentru a contrabalansa taxe injuste, mă întreb oare ce gândește? Vom continua să lăsăm să fie jefuiți fermierii și țara noastră? Am pierdut 817 miliarde de dolari din comerț anul trecut. Nicio slăbiciune!”, a scris Donald Trump miercuri, pe Twitter.

 

Președintele american îl va primi în cursul zilei pe Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene. Relațiile dintre UE și SUA s-au răcit considerabil după ce Washingtonul a impus tarife vamale la importurile de oțel și aluminiu fără să excludă de la plata acestora partenerii tradiționali.

În replică, UE a introdus, la rândul său, tarife vamale la importurile unor produse din SUA, ceea ce l-a înfuriat pe Trump, care a amenințat că va introduce o taxă de 20% pentru automobilele importate din Europa.

Comisarul pentru comerț, Cecilia Malmstrom, a anunțat însă că Executivul european pregăteşte o listă de produse importate din SUA, în valoare totală de aproximativ 20 miliarde de euro, pe care ar urma să le taxeze semnificativ dacă administrația de la Washington va introduce tarife pentru importurile de automobile din UE.

„Sperăm că nu va trebui să ajungem la asta şi vom găsi o soluţie. Dacă nu, Comisia Europeană pregăteşte o listă mai degrabă lungă de bunuri americane, în valoare de aproximativ 20 miliarde de euro”, a declarat Cecilia Malmstrom într-un interviu acordat publicaţiei suedeze Dagens Nyheter, potrivit Reuters.

Juncker se află la Washington pentru a dezamorsa conflictul provocat de tarifele comerciale dintre europeni şi americani. Comisia a anunțat luni că Juncker nu va prezenta o ofertă comercială specială în discuţiile cu Donald Trump, deși Larry Kudlow, principalul consilier economic al preşedintelui american, a afirmat că se aşteaptă ca Juncker să vină cu o ofertă comercială „semnificativă”, notează Agerpres.

„Aceasta este o ocazie de a atenua potenţialele tensiuni comerciale şi de a ne angaja într-un dialog constructiv cu partenerii americani”, a spus Margaritis Schinas, purtătorul de cuvânt al Comisiei. Și Cecilia Malmstrom, care îl însoțește pe Juncker la Washington, a precizat că merge la Casa Albă „cu cele mai bune intenţii”, dar că Europa nu va sta cu mâinile în sân dacă SUA introduc noi tarife.

Germania, a cărei puternică industrie auto ar fi afectată serios de orice taxare suplimentară a automobilelor, a anunțat că va coopera cu Japonia pentru promovarea comerţului liber, iar cele două state au subliniat importanţa de a intensifica relaţiile economice bilaterale, în faţa protecţionismului tot mai accentuat al preşedintelui american Donald Trump. UE și Japonia au semnat recent un acord de comerţ liber, cel mai mare acord din istoria Uniunii, care va crea o zonă comercială deschisă pentru mai mult de 600 de milioane de persoane.

Trump nu a făcut referire la nicio persoană sau stat în mesajul citat, dar într-un mesaj ulterior a atacat direct China, pe care a acuzat-o că țintește direct fermierii americani. Războiul comercial dintre China și SUA este chiar mai intens decât cel purtat de Trump cu Europa, fiind vizate importuri de sute de miliarde de dolari.