Prețul petrolului a crescut pe piețele internaționale și rubla a atins cel mai înalt nivel din ultimii doi ani față de dolar și euro după ce Uniunea Europeană a anunțat o nouă serie de sancțiuni împotriva Rusiei.

Comisia Europeană a confirmat miercuri că intenționează să pună capăt tuturor importurilor de țiței și produse petroliere rafinate din Rusia până la finele acestui an, în ideea de a pune presiune economică pe Rusia ca să înceteze războiul din Ucraina.

Cotația țițeiului a crescut imediat după acest anunț, pe fondul estimărilor că va avea loc o creștere a competiției pentru livrările de petrol din altă parte, scrie Agerpres, citând agențiile internaționale de presă. În jurul orei 7:45 GMT, cotația futures la barilul de țiței WTI (West Texas Intermediate n.r.) era în creștere cu 2,8%, la 105,31 dolari per baril, în timp ce cotațiile futures la țițeiul Brent urcaseră cu 2,7%, la 107,84 dolari per baril.

Embargoul anunțat miercuri de executivul comunitar era în mare parte așteptat de analiști, după ce săptămâna trecută Germania, prima economie europeană, a renunțat la opoziția sa anterioară față de ideea interzicerii importurilor de petrol rusesc.

În cadrul celui de al șaselea pachet de sancțiuni, blocul comunitar a anunțat miercuri că va exclude de asemenea Sberbank, cea mai mare bancă din Rusia, alături de alte două bănci rusești, din sistemul de mesagerie financiară SWIFT, ceea ce va crește și mai mult izolarea Rusiei față de sistemul financiar internațional.

În pofida izolării, moneda națională a Rusiei se menține la un nivel ridicat, pe fondul măsurilor stricte de control financiar aplicate de autoritățile de la Moscova, scrie Reuters.

La 8:43 GMT, rubla era cu 2% mai puternică față de moneda americană, tranzacționându-se la 69,53 ruble/dolar, după ce a atins 68,62 la deschiderea pieței, cel mai puternic curs din iunie 2020. Moneda rusă a câștigat 2,1% și față de euro, atingând în cursul sesiunii cel mari ridicat nivel din februarie 2020.

Mișcările de pe piețele rusești sunt determinate de măsurile stricte de control al capitalului impuse de banca centrală a Rusiei, care limitează inclusiv tranzacțiile cu acțiuni de la bursa din Moscova.

Dar participanții la piață se întreabă dacă rata actuală este sustenabilă în lumina restricțiilor, după ce rubla s-a prăbușit la un minim record la începutul lunii martie, când Occidentul a anunțat primul val de sancțiuni împotriva sistemului financiar din Rusia.

Acum, UE a anunțat că va pune capăt importurilor de țiței brut rusesc în decurs de șase luni, iar importurile de produse petroliere rafinate vor înceta până la finele lui 2022. Răgazul mai mare decis în cazul produselor rafinate are legătură cu dependența mai mare a UE față de motorina importată din Rusia.

Într-un discurs ținut în Parlamentul European, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, nu a oferit indicii cu privire la o posibilă exceptarea de la noua reglementare, în pofida apariției în presă a unor zvonuri privind posibilitatea de a importa în continuare petrol rusesc de către Ungaria și Slovacia, țări ale căror sisteme energetice au fost construite în perioada comunistă și sunt complet dependente de conductele sovietice de petrol.