În încercarea de a contracara grupările populiste care acuză guvernanții că nu fac nimic pentru a stopa inechitatea, miniștrii de finanțe din Uniunea Europeană au anunțat noi măsuri împotriva evaziunii fiscale.

În cadrul unei întâlniri informale la sfârșitul săptămânii trecute, șefii finanțelor din cele 28 de state europene au decis să grăbească elaborarea unei liste cu paradisurile fiscale necooperante și alte măsuri pentru creșterea transparenței taxării.

Riscul ca mișcările populiste șă prindă elan este foarte mare dacă statele nu se mișcă cu suficientă forță sau suficient de repede, a spus ministrul francez de finanțe Michel Sapin, într-un interviu pentru Bloomberg. „Oamenii vor avea impresia că susținem un sistem incorect, cu două seturi de reguli”.

Scurgerea a milioane de documente din arhiva firmei de avocatură panameze Mossack Fonseca a arătat dimensiunea averilor stocate în paradisuri fiscale și implicarea politicienilor în afaceri offshore. Aceste dezvăluiri au apărut concomitent cu creșterea în sondaje a politicienilor populiști, care critică atât partidele consacrate cât și măsurile de austeritate în vigoare în multe state europene. 

Astfel, membrii UE sprijină elaborarea unei liste europene unice cu paradisurile fiscale, inițiativă venită din partea Comisiei Europene în urma scandalului Panama Papers, transmite Agerpres 

„Panama Papers au dat încă un impuls inițiativelor deja demarate, au dat un impuls agendei noastre împotriva evaziunii fiscale și împotriva spălării de bani”

, a declarat la o conferință de presă ministrul olandez de finanțe și în același timp președinte al Eurogrupului, Jeroen Dijsselbloem. 

Reuniți vineri Amsterdam la un consiliu informal ECOFIN, miniștrii economiei și finanțelor din statele Uniunii Europene au sprijinit „crearea unei liste cu țările care nu cooperează” în materie de transparență fiscală, a indicat Dijsselbloem. De asemenea, miniștrii europeni și-au dat acordul pentru luarea de „măsuri defensive coordonate ce vor trebui susținute de Consiliul European, în strânsă colaborare și în paralel cu OCDE, pentru stabilirea criteriilor internaționale la acest capitol”, a explicat mai departe președintele Eurogrupului. 

El a insistat însă că la această reuniune nu s-a adoptat nicio decizie efectivă, dar a fost confirmat sprijinul statelor UE față de planul prezentat de executivul comunitar pe 7 aprilie, ce menționează elaborarea unei astfel de liste în șase luni. 

În același context, miniștrii europeni de finanțe au confirmat vineri demararea unui „proiect pilot” pentru schimbul de informații despre adevărații beneficiari ai societăților offshore înregistrate în paradisurile fiscale.

Chiar dacă presiunile internaționale au constrâns unele paradisuri fiscale să-și revizuiască practicile, drumul către transparență încă este lung, mai ales din cauza slabei cooperări a autorităților locale în aplicarea standardelor internaționale menite să identifice beneficiarii reali ai societăților și originea fondurilor acestora.