Comisia Europeană a decis să închidă procedura de infringement demarată împotriva României, pentru legislația care favoriza produsele alimentare românești.

O prevedere din Legea privind comercializarea produselor alimentare prevedea că marile magazine sunt obligate să expună la raft, în proporție de 51%, produse românești provenite de pe lanțul scurt.

După adoptarea acestei legi, Comisia a deschis, în februarie 2017, o procedură de infringement, considerând că actul normativ este contrar regulilor UE privind libera circulație a bunurilor.

„După scrisoarea de notificare oficială trimisă de Comisie și a dialogului ulterior cu autoritățile române, legea cu privire la produsele alimentare a fost amendată și restricțiile privind libera circulație a bunurilor au fost eliminate", a anunțat joi Comisia Europeană.