Peste 30 de milioane de mașini cu emisii zero vor circula în UE în 2030, an în care traficul de mare viteză pe calea ferată va fi dublu față de anul acesta - acestea sunt câteva dintre ideile cuprinse noua strategie a Comisiei pentru transporturi.

Comisia Europeană a prezentat miercuri „Strategia pentru o mobilitate sustenabilă și inteligentă”, însoțită de un plan de acțiune cu 82 de inițiative.

Sistemul de transport al Uniunii trebuie reformat pentru a deveni mai verde și mai digitalizat, dar și mai rezilient în fața viitoarelor crize. Pactul verde european prevede o reducere cu 90% a emisiilor din acest sector până în 2050, care ar fi obținută, potrivit Comisiei, grație unui sistem de transport inteligent, competitiv, sigur, abordabil și la prețuri accesibile.

„Pentru a ne atinge obiectivele climatice, emisiile din sectorul transporturilor trebuie să se înscrie pe o traiectorie clar descendentă”, a spus Frans Timmermans, vicepreședintele executiv pentru Pactul verde european.

Strategia Comisiei își propune să schimbe modul în care persoanele și mărfurile circulă în Europa și stabilește ținte ambițioase pentru întregul sistem de transport, pentru a asigura o revenire sustenabilă, inteligentă și rezilientă în urma crizei COVID-19, a adăugat Timmermans.

„Transporturile sunt coloana vertebrală care conectează cetățenii și întreprinderile europene și sunt importante pentru noi toți. Tehnologiile digitale au potențialul de a revoluționa modul în care ne deplasăm și de a face mobilitatea noastră mai inteligentă, mai eficientă și totodată mai verde”, a punctat și comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean.

Etape către un transport inteligent și sustenabil

Toate modurile de transport trebuie să devină mai sustenabile, cu alternative verzi disponibile pe scară largă și cu stimulente adecvate puse în aplicare pentru a încuraja tranziția, arată Comisia, care a stabilit etape concrete pentru a menține sistemul european de transport pe traiectoria către un viitor inteligent și sustenabil:

Până în 2030:

  • cel puțin 30 de milioane de autoturisme cu emisii zero vor fi în exploatare pe drumurile europene
  • 100 de orașe europene vor fi neutre din punct de vedere climatic
  • traficul feroviar de mare viteză se va dubla la nivelul întregii Europe
  • călătoriile colective programate pentru deplasări cu o lungime de sub 500 de km vor trebui să fie neutre din punctul de vedere al carbonului
  • mobilitatea automatizată va fi implementată la scară largă
  • navele maritime cu emisii zero vor fi pregătite pentru lansarea pe piață 

Până în 2035:

  • aeronavele de mare capacitate cu emisii zero vor fi pregătite pentru lansarea pe piață 

Până în 2050:

  • aproape toate autoturismele, furgonetele, autobuzele și vehiculele grele noi vor avea emisii zero
  • traficul feroviar de marfă se va dubla
  • vom dispune de o rețea transeuropeană de transport (TEN-T) multimodală deplin operațională, pentru un transport sustenabil și inteligent, cu conectivitate de mare viteză.

Inițiative și măsuri 

Strategia identifică un total de 82 de inițiative în 10 domenii-cheie de acțiune, fiecare cu măsuri concrete.

Astfel, pentru ca transportul să devină sustenabil, va fi stimulartă adoptarea vehiculelor, navelor și aeronavelor cu emisii zero, a combustibililor regenerabili și cu emisii scăzute de carbon și a infrastructurii aferente – de exemplu, prin instalarea a 3 milioane de puncte publice de încărcare până în 2030. De asemenea, trebuie încurajată crearea de aeroporturi și porturi cu emisii zero – de exemplu, prin noi inițiative de promovare a combustibililor sustenabili în sectorul aviației și în cel maritim.

Pe de altă parte, este nevoie de o mobilitate interurbană și urbană sănătoase și sustenabile, consideră Comisia, dând ca exemplu de inițiative: dublarea traficului feroviar de mare viteză și dezvoltarea unei infrastructuri suplimentare pentru biciclete în următorii 10 ani.

Pe de altă parte, strategia vorbește și de „tarifarea carbonului” și oferirea de stimulente mai bune utilizatorilor – de exemplu, prin aplicarea unui set cuprinzător de măsuri pentru a asigura o tarifare echitabilă și eficientă în întreg sectorul transporturilor.

În plus, inovarea și digitalizarea vor influența modul în care pasagerii și mărfurile circulă în viitor, dacă sunt create condițiile corecte. Strategia prevede: transformarea mobilității multimodale conectate și automatizate în realitate și stimularea inovării și a utilizării datelor și a inteligenței artificiale (IA) pentru o mobilitate mai inteligentă.

Pe de altă parte, dat fiind că transporturile au fost unul dintre sectoarele cele mai afectate de pandemia de COVID-19, Comisia se angajează să consolideze piața unică – de exemplu, prin consolidarea eforturilor și a investițiilor pentru finalizarea rețelei transeuropene de transport (TEN-T) până în 2030 și prin sprijinirea eforturilor sectorului de a reconstrui prin modernizarea flotelor -, să asigure o mobilitate echitabilă și justă pentru toți și să mărească siguranța și securitatea transporturilor la nivelul tuturor modurilor, inclusiv prin reducerea aproape la zero a numărului de decese până în 2050.