Comerțul între Uniunea Europeană și Noua Zeelandă ar putea crește cu circa 30% după aplicarea noului acord , care va deschide noi oportunități pentru companiile și consumatorii de pe ambele piețe.

UE și Noua Zeelandă au finalizat miercuri negocierile asupra unui Acord comercial amplu, care include și angajamente semnificative în materie de mediu și sustenabilitate.

Comerțul bilateral este așteptat să se majoreze cu 30% în urma acestui acord, astfel că exporturile UE către Noua Zeelandă ar putea ajunge la 4,5 miliarde de euro anual. În plus, investițiile europene în această țară ar putea crește cu 80%. Ca urmare a înțelegerii, companiile europene vor plăti cu 140 milioane de euro mai puține taxe vamale doar în primul an de la intrarea în vigoare a acordului, a anunțat Comisia Europeană.

„Noua Zeelandă este un partener cheie pentru noi în regiunea Indo-Pacific. Acest acord comercial aduce oportunități majore pentru companiile noastre, fermierii noștri și consumatorii noștri, de ambele părți. Poate ajuta la creșterea comerțului dintre noi cu 30%. Include angajamente sociale și climatice fără precedent”, a spus președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Printre altele, acordul menționează: eliminarea tuturor tarifelor la exporturile UE către Noua Zeelandă, deschiderea pieței de servicii din Noua Zeelandă în sectoare cheie precum serviciile financiare, telecomunicațiile, transportul maritim și serviciile de livrare, asigurarea unui tratament nediscriminatoriu pentru investitorii UE din Noua Zeelandă și invers, îmbunătățirea accesului companiilor din UE la contractele de achiziții publice din Noua Zeelandă, facilitarea fluxurilor de date, reguli previzibile și transparente pentru comerțul digital și un mediu online sigur pentru consumatori, dar și angajamente semnificative ale Noii Zeelande de a proteja și de a pune în aplicare drepturile de proprietate intelectuală, aliniate la standardele UE.