Abordarea Ungariei privind aprovizionarea cu gaze e determinată 100% de infrastructură, astfel că nu va accepta niciodată abordarea prin care originea gazelor pe care le cumpără să fie politică, a declarat ministrul ungar de externe la București.

Abordarea Ungariei în ceea ce privește aprovizionarea cu gaze este determinată 100% de infrastructură, astfel că nu va accepta niciodată abordarea prin care originea gazelor pe care le cumperi poate să fie o chestiune politică, a declarat miercuri, la o conferință la București, ministrul ungar al Afacerilor Externe și Comerțului, Peter Szijjarto. 

Infrastructura determinată locul de unde Ungaria cumpără gaze, "nu poți să transporți gazele într-un rucsac”, a declarat oficialul ungar, în cea de-a doua zi a Romanian International Gas Conference 2023.

Unul dintre motivele pentru care Europa se confruntă cu provocări în ceea ce privește aprovizionarea cu energie e faptul că a lăsat această chestiune să se transforme într-o ideologie, a spus Szijjarto, acuzând faptul că, de multe ori, drepturile suverane ale statelor membre de a-și alcătui propriul mix energetic sunt încălcate.

Ungaria a fost supusă la presiunea constantă de a diversifica sursele de aprovizionare, dar cel mai mare obstacol în calea diversificării e reprezentat de Bruxelles și câteva state membre, care nu au fost de acord cu creșterea capacității rețelei de transport din regiune. Ungaria ar dori să aducă volume de gaze naturale mai mari din surse non-rusești, precum Turcia, Azerbaidjanul sau Qatarul, dar nu poate din cauza capacității limitate de trasport din sud-estul Europei.  

″Bruxelles-ul se opune extinderii gazoductelor din regiune, pe motiv că gazele naturale nu vor mai fi folosite în viitor. Nu suntem de acord cu asta. Ce energie va consuma România este problema României, ce energie va consuma Ungaria este problema Ungariei. Refuzul Comisiei de a finanța noi gazoducte în această zonă afectează atât interesele României, cât și pe cele ale Ungariei″, a mai spus el.

"Într-adevăr, trebuie să scoatem politica din energie, dar nu putem scoate geopolitica”, a replicat ministrul român al energiei, adăugând că est-europenii trebuie să vorbească mai apăsat cu Bruxelles.

Totuși, el a subliniat că invazia Rusiei asupra Ucrainei a creat premisele pentru eliminarea dependenței de gazul rusesc.

 Și Ion Sterian, directorul general al companiei de stat Transgaz, operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale, a reproșat Comisiei Europene faptul că operatorului român i-a fost refuzată solicitarea de finanțare din Fondul de Modernizare al UE pentru proiecte de construire de conducte în valoare totală de peste jumătate de miliard de euro. 

″N-am înțeles de ce Comisia Europeană nu a aprobat la finanțare din Fondul de Modernizare proiectele depuse de Transgaz. Unele din aceste proiecte privesc construirea infrastructurii necesare viitoarelor centralele pe gaze în ciclu combinat cu posibilitate de utilizare a hidrogenului de la Turceni și Ișalnița ale Complexului Energetic Oltenia”, a spus Sterian.

 Ministrul ungar a spus că țările din sud-estul Europei și din Europa Centrală ar trebui să își unească forțele pentru a elimina aceste blocaje din regiune și a crește capacitatea interconectorilor, precum și a gazoductelor.

În acest context, el a criticat Bulgaria pentru impunerea unei taxe pe gazul din Rusia, susținând că poate fi un pericol pentru siguranța aprovizionării atât a Ungariei, cât a Serbiei.