Statistica zileiUnul din cinci români apți de muncă locuiește în alt stat UE
Aproape o cincime (19,7%) dintre cetățenii români cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani avea, în 2017, rezidența în alt stat membru al Uniunii Europene, potrivit oficiului de statistică a UE, Eurostat.
Procentul românilor de vârstă activă ce locuiesc în altă țară UE este de departe cea mai ridicată în rândul statelor europene. Pe locul doi în topul Eurostat se află Lituania (15% dintre cetățenii acestei țări în vârstă de 20-64 de ani își au rezidența în alt stat UE), urmează apoi Croația (14%), Portugalia (13,9%), Letonia (12,9%) și Bulgaria (12,5%).
La celălalt capăt al spectrului, cetățenii germani sunt cel mai puțin mobili (doar 1% dintre oamenii activi locuiesc în alt stat UE). Marea Britanie (1,1%), Suedia și Franța (ambele cu 1,3%) au, de asemenea, un procent redus de cetățeni cu vârsta cuprinsă între 20 și 64 de ani care să locuiască în alt stat.
La nivelul UE, mobilitatea cetățenilor a crescut în ultimul deceniu. Circa 3,8% dintre europenii aflați în activitate (20-64 ani) au rezidența în alt stat decât cel a cărui cetățenie o dețin. În urmă cu zece ani, procentul era de doar 2,5%.
Pe parcursul ultimului deceniu, ponderea românilor care s-au mutat în alt stat a crescut cu 12,3 puncte procentuale (de la 7,4% în 2007), cea mai mare creștere din UE.
Comentarii