Vicepreședintele ASF: În scurt timp o să avem un calendar cu privire la adoptarea euro
actualizat:

Comitetul interministerial cu privire la adoptarea monedei euro de către România ar putea stabili în scurt timp calendarul de trecere la moneda unică, a declarat luni vicepreședintele Autorității pentru Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache.
"Urmează ca în acel comitet interministerial cu privire la adoptarea monedei euro de către România să se stabilească calendarul de trecere. Este vorba de planul național de adoptare a monedei euro. E o chestiune destul de aproape. Comitetul interministerial din care face parte și ASF evoluează rapid și cred că în scurt timp o să avem un astfel de calendar", a precizat Mircea Ursache, la Forumul Pieței de Capital organizat de Financial Intelligence, potrivit Agerpres.
Comentarii