Virgil Popescu, în Kazahstan: Am primit asigurări de tot sprijinul pentru aprovizionarea cu petrol
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, s-a întâlnit cu omologul din Kazahstan, Bolat Akchulakov, și au condus lucrările celei de-a 16-a sesiuni a Comisiei Interguvernamentale româno-kazahe.
Printr-o postare pe Facebook, ministrul român anunță că în cadrul sesiunii plenare s-au semnat documentele prin care cei doi au căzut de acord să intensifice relațiile bilaterale și comerciale dintre cele două state, în mai multe domenii esențiale.
"Vom colabora în domeniul energiei și, totodată, am primit asigurări că vom avea parte de tot sprijinul pentru securizarea aprovizionării cu petrol și produse derivate. Despre cooperarea în domeniul muncii și protecției sociale a populației a comunicat colegul meu Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale. S-a mai discutat și despre cooperare în energie, domeniul economiei, comerțului și investițiilor, transporturilor, agriculturii, protecției mediului și în sectorul financiar", a scris ministrul.
"Am transmis că țara noastră dorește să extindă cooperarea cu Kazahstanul și să acționeze pentru consolidarea relațiilor comerciale, investiționale și economice, în special prin încurajarea participării reciproce la investiții în proiecte comune și prin organizarea și atragerea companiilor în forumuri de afaceri din ambele țări, pentru promovarea climatului economic și oportunități de cooperare", mai adăugat Popescu.
+++
Timp de 20 de ani, Kazahstanul și-a livrat petrolul via Caspian Pipeline Consortium (CPC), una dintre cele mai mari conducte de țiței din lume, care aduce petrol din Kazahstan, până în portul rusesc Novorossiisk de la Marea Neagră. Însă, în luna iulie a acestui an, un tribunal din Rusia a amenințat să închidă oleoductul CPC, astfel că Guvernul kazah și firmele petroliere din străinătate au început să caute să încheie contracte pentru alte modalități de livrare, ca măsură preventivă, conform economica.net.
Samruk, fondul suveran de investiții din Kazahstan, este cel mai mare acționar la JSC NC KazMunayGas, compania națională de petrol și gaze a Republicii Kazahstan, cu activități de explorare, producție, rafinare și transport de hidrocarburi din Kazahstan, care reprezintă interesele statului în industria de petrol și gaze, fiind o companie integrată vertical cu ciclu complet de upstream, transport și prelucrare, până la furnizarea de servicii specializate în industria de profil.
KazMunayGas este acționarul majoritar de la KMG International, o companie care deține și desfășoară operațiuni importante în domeniul rafinării, petrochimiei, retail și trading pe mai multe piețe internaționale. Rețeaua de retail a KMG International cuprinde peste 1.100 de puncte de alimentare carburanți în România, Georgia, Bulgaria și Republica Moldova.
Comentarii