Virgil Popescu, înâlnire cu oficiali din SUA: Proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă avansează
Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut luni o întâlnire de lucru cu David Muniz, însărcinatul cu afaceri al SUA, și cu Jessup Taylor, consilier economic adjunct, cărora le-a transmis că proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă avansează.
"Am discutat despre ultimele evoluții ale parteneriatului România - SUA în domeniul energiei, în mod special cu privire la dezvoltarea programului nuclear civil. Am transmis că proiectul Unităților 3 și 4 de la Cernavodă avansează având în vedere că a fost adoptată Legea privind aprobarea semnării Acordului de Sprijin între Statul român și Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. Astfel că Unitatea 3 va intra în exploatare la sfârșitul anului 2030 și Unitatea 4 în anul 2031", a transmis ministrul într-un mesaj pe Faceboo.
El a spus că au discutat și despre ultimele evoluții ale proiectului Reactoarelor Modulare Mici-SMR și a primit din nou asigurări că "avem parte de suportul SUA pentru a finaliza aceste proiecte importante pentru sectorul energetic al României".
Comentarii