Judecătorul Mihai Ghica ne-a acordat un interviu în care spune cât de greu se corectează mentalitățile și cum îi învățăm pe copii concepte juridice complexe, transpuse într-un limbaj adecvat vârstei.

EURACTIV.ro: Din punctul dvs. de vedere, ce rol joacă educația juridică în școli? 

Mihai-Ștefan Ghica: Voi începe cu o mică povestioară. Când eram mic, de vârsta copiilor pe care i-am întâlnit la Băișoara şi Luna, tatăl meu, un gospodar pătimaş, încerca să mă înveţe să curăţ pomişorii primăvara. Îmi explica el cum ar trebui tăiaţi copăceii, astfel încât să dea rod şi să se dezvolte cum trebuie. De mine nu s-au lipit prea multe atunci, dar tot îmi aduc aminte că pomişorii trebuie tăiaţi corespunzător încă de la plantare şi apoi în fiecare an primăvara şi că este important ca, încă de la început, să fie înlăturate ramurile şi mugurii inutili, fiind păstraţi doar lăstarii care vor forma scheletul copăcelului la maturitate. Dacă este depăşit acest moment, va fi foarte greu de corectat vegetaţia neroditoare a copacului, pentru că tăierea unei crengi la maturitate poate duce la pierderea lui sau a roadelor sale. 

Cam aşa este şi rolul educaţiei juridice în școli, este bine să debuteze încă din etapa gimnazială, când este mult mai uşor să insufli copiilor respectul faţă de lege, faţă de ceilalţi, încrederea în lege şi să sădeşti lăstarii unei mentalităţi sănătoase.

EURACTIV.ro: Ce face statul ca să asigure promovarea educației juridice?

Mihai-Ștefan Ghica: Nu ştiu dacă sunt eu cel mai potrivit să răspund la o asemenea întrebare, pentru că profesia pe care o am nu mă poziţionează în punctul cel mai bun pentru a avea o viziune de ansamblu. Ce pot spune este că în anii 2011-2015 am participat şi la alte proiecte derulate în şcoli, organizate prin intermediul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În acele ocazii, spre deosebire de acest proiect, revenea judecătorilor sarcina de a organiza atât aspectele legate de data şi locul derulării activităţilor, cât şi stabilirea temelor care trebuiau discutate. Acele proiecte erau destinate în special elevilor de liceu.

Din câte ştiu există şi acele ore de cultură civică, însă nu sunt centrate pe educaţie juridică în mod special.

EURACTIV.ro: De ce copiii nu trebuie să se teamă de lege? Cum le explicăm eficient importanța regulilor și legilor și de ce sunt create acestea? 

Mihai-Ștefan Ghica: Legea este expresia unei majorităţi şi, dacă este una dreaptă, menirea ei este să ajute, iar nu să încurce. Fără lege este greu de conceput o societate compactă şi civilizată. Cred că trebuie să ne învăţăm copiii să gândească liber, să aibă spirit critic şi să înveţe ce înseamnă alegerea unui drum sau a altuia. De alegerile lor depinde ca legea să fie una dreaptă. Copiii trebuie să înţeleagă de ce este bine să te implici în rezolvarea problemelor, în participarea la stabilirea regulilor. Or, atunci când eşti implicat în „coacerea” legii este evident că nu te vei teme de ea, pentru că vei crede în binele din spatele cuvintelor care o formează. 

Modul în care ajunge la copii mesajul legii depinde, în primul rând, de vârsta acestora. Importanţa respectării regulilor este transmisă mult mai lesne copiilor dacă este însoţită de prezentarea unor cazuri practice pe care să le poată plasa cumva în propria lor experienţă. Ideea de corect/incorect, drept/nedrept este uşor înţeleasă de copii dacă aceștia pot să o includă în situaţiile lor concrete, acelea de care se lovesc pe drumul spre şcoală şi înapoi acasă.  

EURACTIV.ro: Șpaga, posturile aranjate, șantajul, corupția... au devenit practici aparent normale. Cum „corectăm” mentalitățile?

Mihai-Ștefan Ghica: Aici este o chestiune delicată pentru că va trebui să ne confruntăm şi cu mediul din care provine copilul. Mentalităţile se formează acasă, în mediul în care copilul relaţionează, în cartier, la TV etc. Şcoala şi programele de educaţie juridică pot oferi copiilor o alternativă, dar mai ales modele de care în primii ani ai formării lor au mare nevoie. Prezentarea riscurilor corupţiei, a efectelor ei în societate, prin exemple de viaţă simple poate reprezenta o variantă de conştientizare a copilului în legătură cu anormalitatea corupţiei.

Dar copiii au nevoie în mod constant de modele pozitive, în care binele a învins răul şi l-ar învinge orice s-ar întâmpla. Mentalitatea poate fi corectată atât prin învăţarea copiilor cum să reacţioneze în asemenea situaţii, cât şi prin deprinderea lor cu selectarea informaţiilor, astfel încât să nu creadă orice se spune fără un minim de suport faptic. Pe de altă parte, ei trebuie să înţeleagă că nu trebuie acceptate deloc corupţia, şantajul, înţelegerile neloiale în jurul lor şi să aibă încredere în a apela la autorităţi şi la sprijinul celor pe care îi cunosc. Esenţa este că trebuie învăţaţi să nu cedeze în faţa descurajărilor care însoţesc corupţia.

EURACTIV.ro: Cum a fost primit RULO în școlile din mediul rural? Ce a fost cel mai dificil de explicat copiilor?

Mihai-Ștefan Ghica: Cred că RULO a fost o modalitate de prezentare bine adecvată nevoilor copiilor. RULO este înlocuitorul fabulelor, este o poveste adaptată copilului actual în care tehnica este tot mai prezentă. RULO, deşi este un roboţel, se confruntă cu probleme pe care copiii le întâlnesc în viaţa lor cotidiană. Povestea sa nu se limitează la a prezenta copiilor evenimente nefericite din viaţa sa, ci aduce în prim plan nevoia de rezolvare a problemelor.

Copiii l-au primit cu interes pe RULO, s-au transpus cu uşurinţă în pielea lui, au căutat soluţii la rezolvarea problemelor, chiar l-au sfătuit pe ce drum să meargă. Evident, isprăvile lui RULO au venit cu jocuri, haz şi multe învăţăminte, integrate uşor de buna dispoziţie a copiilor.

Nu cred că a existat ceva anume greu de explicat copiilor, ci, mai degrabă că a fost dificilă adaptarea mea la nevoile copiilor de transmitere a mesajelor, de simplificare a conţinutului. Ca judecător eşti obişnuit să te adresezi oamenilor mari dintr-o poziţie de oarecare autoritate, însă pe copii trebuie să îi cucereşti prin blândeţe, bunăvoinţă şi înţelegere. Trecerea aceasta a fost oarecum dificilă, dar copiii au venit mereu în sprijinul meu cu interesul lor neabătut în a obţine răspunsuri la propriile lor întrebări.