«Cât îmi sunt de urâte unele dobitoace,
Cum lupii, urșii, leii și alte câteva,
Care cred despre sine că prețuiesc ceva!
De se trag din neam mare,
Asta e o-ntâmplare:
Și eu poate sunt nobil, dar s-o arăt nu-mi place.
Oamenii spun adesea că-n țări civilizate
Este egalitate.»

Egalitate - ușor de zis

Filosofic și nu numai, „egalitatea rămâne cea mai naturală, dar și cea mai himerică dintre
noțiunile cu care operează științele sociale normative”. (Pavel, 2010: 5) Pasionații de istorie, dar și copiii care abia răsfoiesc primele pagini de istorie înțeleg rapid că inegalitatea a constituit una din caracteristicile cele mai longegive în istoria umanității, atât în structura socială a societății, cât și ca raportare la alte societăți.

În practica juridică, „egalitatea nu mai este sinonimă cu uniformitatea”.  (Pavel, 2008: 7)

„Conceptul de egalitate se apropie tot mai mult de cea de proporționalitate. Diversitatea situațiilor concrete trebuie să fie reflectată în norma juridică, ce trebuie să se adapteze diferitelor circumstanțe fără a realiza discriminări”. (Pavel, 2008: 7)

Se desprind câteva planuri ale abordării egalității:

- cel filosofic, pe a cărui bază operează al doilea plan

- cel juridic

- cel al științelor sociale.

„Dacă dreptul reprezintă matematica științelor sociale, principiul egalității constituie instrumentul său cel mai exact (...) Aceste trăsături au făcut ca egalitatea să fie unul dintre standardele normative tot mai des invocate și aplicate”. (Pavel, 2008: 6)

Filosofic, încă de la grecii antici, conceptul de egalitate era acceptat la nivelul dezbaterii și chiar ezistă relatări în Iliada lui Homer despre adunări în care toți luau parte la deicizie. (Wilson, 2006: 211)

Cu toate acestea, până la punerea efectivă în practica administrativă și juridică a conceptului au trecut secole, iar lucrurile nu par definitiv tranșate nici astăzi.

Societățile democratice se confruntă cu zbateri profunde în a defini conceptul de egalitate, în condițiile unei mobilități și diversități mari. „O întrebare rămâne deschisă: conceptul potrivit căruia fiecare cetățean are un rol egal în politică poate supraviețui diferitelor inegalități generate și susținute de exercițiul diferențial al mobilității și alegerii, puterea crescută a celor avuți și cu educație, acțiunilor guvernelor care par să se detașeze tot mai mult de dorința și înțelegerea cetățenilor?” (Farrar, 2007: 186)

Recunoașterea drepturilor egale ale altor categorii cu cele ale claselor considerate superioare, de regulă avute, a fost clamat în perioadele de emancipare.

„Toate iau o schimbare și lumea se cioplește,
Numai pe noi mândria nu ne mai părăsește.
Cât pentru mine unul, fieștecine știe
C-o am de bucurie
Când toată lighioana, măcar și cea mai proastă,
«Câine sadea» îmi zice, iar nu domnia-voastră.
Așa vorbea deunăzi cu un bou oarecare
Samson, dulău de curte, ce lătra foarte tare.
Cățelul Samurache, ce ședea la o parte
Ca simplu privitor,
Auzind vorba lor,
Și că nu au mândrie, nici capricii deșarte,
S-apropie îndată
Să-și arate iubirea ce are pentru ei:
«Gândirea voastră, zise, îmi pare minunată,
Și sentimentul vostru îl cinstesc, frații mei.»"

Ce prevede Constituția României

Constituția României art 16 - Egalitatea în drepturi

(1) Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcțiile și demnitățile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condițiile legii, de persoanele care au cetățenia română și domiciliul în țară. Statul român garantează egalitatea de șanse între femei și bărbați pentru ocuparea acestor funcții și demnități.
(4) În condițiile aderării României la Uniunea Europeană, cetățenii Uniunii care îndeplinesc cerințele legii organice au dreptul de a alege și de a fi aleși în autoritățile administrației publice locale.

Prin egalitatea în drepturi, constituționaliștii desprind două aspecte majore ale preverilor din legea fundamentală: șanse egale, respectiv nediscriminare.

„Egalitatea înseamnă, în primul rând, oferirea de șanse egale tuturor cetățenilor. Complexitatea acestui principiu a condus în jurisprudența Curții Constituționale a României la proclamarea unui drept la diferență ca expresie a egalității cetățenilor în fața legii. Legea trebuie să ofere șanse egale tuturor cetățenilor. Acesta este sensul prevederii constituționale conform căreia cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.” (Muraru, Tănăsescu, 2008: )

„Egalitatea poate înseamna, pe de o parte, o egalitate pur formală, de exemplu: orice salariat are dreptul la salariu, sau la muncă egală, bărbații și femeile au același salariu; pe de altă parte, o egalitate relativă, ținându-se cont de situația în care se găsește o persoană, de exemplu: dreptul la un nivel de trai care este un drept cu un conținut diferit pentru fiecare individ în parte.” (Muraru, Tănăsescu, 2008: )

Articolul 7 al Declarației Universale a Drepturilor Omului stabilește că „toți sunt egali în fața legii și sunt îndreptățiți fără discriminare la protecția legii”.

În Atena antică, „în secolul al V-lea î.Hr., «demo-kratia» însemna puterea («kratos») exercitată de popor («demos») și termenul era utilizat în contrast explicit cu forme mai restrictive «aristo-kratia» (puterea deținută de cei mai buni) și «olig-archia» (reguli făcute de câțiva).” (Wilson, 2006: 211)

Numele lui Platon este adesea asociat teoriei Cetății ideale „în care egalitatea se traduce prin acordarea de pământuri egale lucrătorilor și comunități depline asupra bunurilor, femeilor și copiilor pentru războinici și filozofi”. (Platon apud Pavel, 2008: ) În opinia lui Aristotel, „egalitatea trebuie să fie relativă și să țină seama de capacitățile diferite ale indivizilor.” (Aristotel, apud Pavel, 2008: )

„Inițial «demos» însemna întreg poporul, inclusiv «aristocrația», însă în secolul al V-lea î.Hr. implica, deși nu era aplicat astfel - oamenii obișnuiți, plebea. «Demo-krația» însemna puterea («kratos») exercitată de popor («demos») și termenul era utilizat în contrast explicit cu forme mai restrictive «aristo-kratia» (puterea deținută de cei mai buni) și «olig-archia» (reguli făcute de câțiva).” (Wilson, 2006: 211)

În societățile moderne, dăm credit cuvântului egalitate, dar face aceasta procesul mai ușor decât la vechii greci? se întreabă Farrar (2007: 186) 

 „«- Noi, frații tăi?» răspunse Samson plin de mânie,
Noi, frații tăi, potaie!
O să-ți dăm o bătaie
Care s-o pomenești.
Cunoști tu cine suntem, și ți se cade ție,
Lichea nerușinată, astfel să ne vorbești?"
- «Dar ziceați...» - «Și ce-ți pasă? Te-ntreb eu ce ziceam?
Adevărat vorbeam,
Că nu iubesc mândria și că urăsc pe lei,
Că voi egalitate, dar nu pentru căței.»

Aceasta între noi adesea o vedem,
Și numai cu cei mari egalitate vrem.”

Vorbele nu par a fi suficiente. Nici măcar drepturile ca atare scrise pe hârtie. Este important ca legea fundamentală să prevadă egalitate, dar pentru aplicarea juridică a termenului este nevoie de mai mult - e nevoie de capacitatea politică și administrativă, este nevoie de accesul în mod egal la putere - într-un cuvânt, de respectarea statului de drept, de respectarea ansamblului regulilor democratice.

 „Din contră, se pare: angajamentul nostru față de un anume tip de egalitate - drepturile individuale și potențialul uman - constă în abilitatea de a reuși în ceea ce privește capacitatea poltică și accesul la putere." (Farrar, 2007: 182)